O idee transformată-n afacere. Doina Pantaz Sîrbu împreună cu soţul ei au lansat o campanie inedită – „Citim și ne-ndulcim!”. Este vorba despre mierea vândută în borcane-cărţi. Mai mult, ei au pornit la drum cu mesajul: “Mierea-ți ajută corpul, cartea-ți ajută mintea”. Cum le-a reuşit tinerilor din satul Meşeni, raionul Rezina să ajungă la această găselniţă ne-a povestit, în EXCLUSIVITATE, Doina. 

DOINA PANTAZ SÎRBU

Acum 2 ani am emigrat împreună cu familia în Marea Britanie, să adunăm și noi niște bănuți ca să începem construcția căsuței noastre. Aveam terenul deja cumpărat, chiar și proiectul realizat de arhitect după schițele pe care le tot făceam de ceva timp. Pentru că la noul serviciu lucram mai mult cu mâinile, decât cu capul, am început să ascult cărți audio în căști, ca să nu mă plictisesc. Așa am dat de „Tată bogat, tată sărac”, a lui Robert Kiyosaki, care parcă m-a trezit, mi-a răsturnat toate viziunile asupra vieții și asupra banilor.  I-am descărcat-o și soțului s-o asculte în metro cât merge spre muncă. Seara acasă o discutam. Astfel am decis să nu ne îngropăm banii în pereți, ci să-i punem să lucreze pentru noi – am cumpărat 50 de familii de albinuțe și am revenit acasă, în sat.

Deși în ultimii ani tot mai multă lume investește în apicultură, piața nu este saturată, loc e destul pentru toți, ne mai povesteşte Doina.

DOINA PANTAZ SÎRBU

Totuși, a trebuit să găsim o modalitate de a ne evidenția din ceilalți. Vânzarea mierii, simplu, la borcan ni se părea prea banală și plictisitoare. Voiam să aducem un mesaj consumatorilor prin mierea noastră, să-i ajutăm cumva, să le schimbăm viața (nu mă tem să spun așa, pentru că o carte găsită la momentul oportun ne-a schimbat nouă cursul vieții). Atunci ne-am gândit: ce-ar fi să le recomandăm oamenilor ceea ce ne-a ajutat pe noi, ce ne-a salvat anii și banii pe care i-am fi putut pierde în ceamur (știm cu toții cât de greu se construiesc casele cu salariul din Moldova).

Tinerii din Rezina povestesc că, nu au vrut să înceapă campania „Citim și ne-ndulcim!” cu Robert Kiyosaki, pentru că nu se leagă mierea autohtonă, de la țară, cu un autor străin și teme financiare. L-au lăsat pe mai târziu și au decis să înceapă cu ceva ușurel și plăcut sufletului – cu un roman.

DOINA PANTAZ SÎRBU

Iar ultimul roman pe care îl audiasem și mă storsese de emoții era „Tema pentru acasă”, a lui Nicolae Dabija. Mai potrivit ca el pentru scopul nostru, nici că se putea. Tot frământam ideea asta, dar n-aveam curaj s-o bag la cuptor, pentru că-mi părea prea crudă/verde. Până într-o zi când am auzit un citat al lui Reid Hoffman, co-fondatorul LinkedIn, care spunea că „Dacă nu îţi este ruşine de prima versiune a produsului tău, înseamnă că ai lansat totul prea târziu”. Și am zis că are dreptate. Am scris o mică recenzie romanului, am încercat să fac cum am putut eu designul etichetei și am imprimat-o. Aici, surpriză – borcanul are formă neuniformă și eticheta nu se lipește perfect. Cilindrul e mai îngust la gură și fund, iar foaia e prea mare, cu fontul pe care l-am ales eu. Am tăiat, am decupat până am reușit să lipesc pe borcan tot textul pregătit. Nu-i perfect, dar e din toată inima. Cu toată rușinea, am trimis borcanele cu „Tema pentru acasă” la destinație. Acum trebuie doar să găsesc un specialist să-mi facă șablonul după schițele mele și să curgă recomadările.

Următoarea  carte din campania „Citim și ne-ndulcim!” va fi „De la grădinar, la business coach”, de Lorand Soares Szasz , un român care a emigrat, la fel ca Doina şi soţul ei, pentru o viață mai bună, dar a revenit în țară pentru a-și construi… nu o casă, dar un business. Și ce business, mai punctează Doina. O puteţi găsi pe Doina pe pagina de facebook Viaţa la ţară.

AUTOR: Vitalie Guţu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *