Prima pensiune rurală din Republica Moldova, „Casa din luncă” devine mai primitoare și este pregătită să găzduiască un număr mai mare de turiști. După ce a fost lansată acum 3 ani, pensiunea a înregistrat o creștere semnificativă a turiștilor, fapt pentru care proprietarii au decis să-și extindă facilitățile și au cumpărat o casă tradițională de peste 100 de ani situată în preajmă. Cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid, care susține dezvoltarea sectorului turismului, acum camerele pensiunii dispun de un design modern și totodată, păstrează farmecul și istoria autentică a casei. Mai mult, „Casa din luncă” beneficiază de sistem de aer condiționat și încălzire, ceea ce îi permite să găzduiască oaspeți pe tot parcursul anului. Datorită noilor comodități, unitatea rurală de cazare se aliniază celor mai înalte standarde internaționale din industria ospitalității.

Oxana Benzing, proprietara pensiunii „Casa din Luncă”: „Pe când eram în clasa a noua părinții mei au deschis prima pensiune rurală din țară, iar de atunci și până acum am acumulat experiență. Noi, eu și cu fratele meu, am decis să nu ne oprim doar la ceea ce au făcut părinții noștri dar să continuăm să ne extindem. De aceea am cumpărat o căsuță veche de aproape 100 de ani, am păstrat elementele tradiționale, dar am îmbunătățit condițiile de cazare pentru turiști. Această extindere vine și în contextul în care există o cerere în continuă creștere din partea turiștilor. Ne face o mare plăcere să primim turiști, să le arătam tradițiile locale.”

În data de 13 decembrie 2019 pensiunea Casa din Luncă a fost vizitată de reprezentanții partenerilor strategici, care de altfel, au participat la împodobirea Pomului de Crăciun, au primit colindători și au dat start sărbătorilor de iarnă.

Anna Lyberg, Ambasadoarea Suediei în Moldova: „Guvernul Suediei sprijină antreprenoriatul feminin și dezvoltarea pensiunilor rurale, care sunt gazda tradițiilor, ospitalității și bogatei culturi ce caracterizează Moldova. Acestea sunt semnele distincte ale unei țări, care atrag turiștii prin autenticitatea lor.”

La această etapă, pentru îmbunătățirea facilităților pensiunii, partenerii de dezvoltare au oferit un grant de 10 mii de dolari, care au fost distribuiți pentru renovarea casei, proiectului de design și arhitectură și achiziționarea mobilierului nou. Cu toate acestea, suportul financiar total oferit de Proiectul de Competitivitate din Moldova pentru îmbunătățirea condițiilor de cazare a pensiunii rurale se ridică la 26 de mii de dolari SUA.

Scott Hocklander, șeful misiunii USAID în Moldova: Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională susține dezvoltarea sustenabilă a turismului în Moldova, sector care are potențialul de a impulsiona creșterea economică. Prin proiectele sale, USAID Moldova stimulează dezvoltarea pensiunilor în sate, care, la rândul lor, atrag turiști și favorizează creșterea numărului de oportunități de angajare, un factor important în combaterea migrației.”

Oaspeții de rang înalt au fost întâmpinați în noul spațiu de cazare conform celor mai bune tradiții ale ospitalității moldovenești. Un ansamblu folcloric din sat a cântat colinde specific regiunii, după care oficialii, împreună cu gazda au împodobit bradul de Crăciun și au participat la un master-class de preparare a Crăciuneilor.

Chris Perkins, șeful secției de programe, Ambasada Marii Britanii în Moldova: „Alinierea Moldovei la tendințele globale axate pe turismul de experiență și de aventură ușoară este un obiectiv esențial pentru dezvoltarea durabilă a sectorului de turism. Ambasada Marii Britanii din Moldova susține pensiunile din mediul rural cu o astfel de ofertă turistică, care totodată stimulează creșterea economică.”

„Casa din luncă” este prima pensiune rurală din Republica Moldova, creată în gospodăria familiei Benzin, în satul Trebujeni, raionul Orhei. Situată pe malul râului Răut, pensiunea cucerește prin peisajul natural, elementele tradiționale păstrate în gospodăria țărănească, dar și prin activitățile autentice specifice vieții comunităților rurale. Cu suportul Proiectului de Competivitate din Moldova, unitatea de cazare și-a extins capacitatea de cazare la 10 camere, acum având capacitatea de a găzdui până la 25 de oaspeți.

***Începând cu anul 2015, 14 pensiuni rurale au fost renovate cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UK aid, ceea ce a avut un impact semnificativ asupra creșterii numărului de vizitatori străini. Până la sfârșitul anului 2021, alte 22 de unități de cazare vor fi inaugurate, consolidând astfel sustenabilitatea turismului din Moldova. În prezent, 60% din cele 33 de pensiuni rurale susținute de Proiectului de Competitivitate din Moldova sunt afaceri gestionate de femei, care oferă locuri de muncă pentru oamenii din zonele rurale, afectate grav de fenomenul migrației. În 2019, 36.000 de turiști au vizitat Moldova.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *