Așa-zisa revoluție twitter din aprilie 2009 și, odată cu ea, eliberarea spiritului democrației i-au permis Republicii Moldova să-și orienteze cursul spre un nou model de dezvoltare, și anume, cel al Uniunii Europene. Valorile civilizaționale, dar și calitatea vieții, gradul de dezvoltare economică și perspectivele de afaceri din spațiul comunitar au răbufnit atunci sub forma unor luminițe ademenitoare la capătul unui tunel cu o lungime de… cel puțin opt ani de regim comunist, scrie Victoria Bucătaru, directoarea executivă a Asociaţiei de Politică Externă în editorialul său semnat pentru buletinul lunar din octombrie 2018, realizat de Asociația pentru Politică Externă (APE), împreună cu Friedrich Ebert Stiftung Moldova.

Între timp, s-au scurs alți aproape zece ani, perioadă în care ireversibilitatea parcursului european al țării a devenit un subiect invocat constant și ciclic, la anumite etape, fie în calitate de factor mobilizator, fie invocându-se amenințarea sau prejudicierea lui. Motivele – sau pretextele? – de fiecare dată au fost diverse, de cele mai multe ori prevalând totuși cele de ordin extern. De regulă, se făcea aluzie la popularitatea unui alt vector, precum cel eurasiatic, și mai puțin ne-am gândit sau am observat caracatița distructivă ce se dezvolta în interiorul statului.

Ba mai mult. Se pare că, odată cu liberalizarea regimului de vize și cu semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană, în 2014, autoritățile Republicii Moldova s-au văzut cu picioarele fixate ferm și pe vecie pe pământul european. Drept urmare, ireversibilitatea parcursului european revenea din ce în ce mai rar în discursul public, percepția generală fiind că fereastra de oportunitate este în continuare deschisă țării noastre, iar noi nu trebuie decât să facem saltul decisiv.

O stare de spirit cumva justificată prin sprijinul enorm și aproape necondiționat al partenerilor de dezvoltare, de care Chișinăul oficial s-a bucurat imediat după 2009, dar și de euforia generată în noiembrie 2013 de Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Un Summit care nu doar confirmase ulterioara semnare a Acordului de Asociere și liberalizarea vizelor, ci și oferise țării noastre speranță în posibilitatea de a obține statutul de candidată la aderare. Cu
atât mai mare a fost dezamăgirea când, în ajunul Summitului de la Riga, din 2015, partenerii europeni, derutați de procesele nedemocratice ce luau amploare în Republica Moldova și de actele de corupție majore, demascate răstimp, nu doar că nu invocau perspectiva europeană a țării, ci chiar accentuau caracterul de asociere al documentelor semnate și care nu presupun aderarea la Uniunea Europeană.

Deși solicitată de mai multe ori, perspectiva europeană a devenit un subiect supărător pentru cercurile europene și instituțiile naționale ale statelor-membre. „Târgul” propus de autoritățile de la Chișinău nu a convins partenerii europeni, care nu înțeleg nici până astăzi în ce mod un stat ce nu face progrese în materie de bună guvernare și de supremație a legii ar putea fi ajutat de legiferarea, într-un fel sau altul, inclusiv în Constituție, a sintagmei de „perspectivă europeană”.

Respectiv, fiind mai practici de fire, europenii au continuat să solicite progrese în reformele-cheie și soluționarea unor probleme majore ce pun în pericol nu doar Republica Moldova, dar și statele-membre, precum furtul miliardului și corupția majoră în sectoarele vitale.

Continuarea editorialului o găsiţi accesând buletinul lunar din octombrie 2018, realizat de Asociația pentru Politică Externă (APE), împreună cu Friedrich Ebert Stiftung Moldova.

REDACTOR: Alexandra Şaiman

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *