La mijloc de noiembrie, la poalele dealului împodobit de verdele pinilor, o lumină albăstruie se reflectă prin ceața ce acoperă satul. E casa Polinei Reșitko, pedagogul ce la ai săi 80 de ani mai profesează pentru că dragostea pentru copii nu dispare niciodată. Pune câte un lemn pe foc, în timp ce un grup de elevi din clasele gimnaziale îi așteaptă răspunsul cu privire la rezolvarea ecuațiilor ce în mintea lor, par să nu aibă răspuns. Profesoara le explică legea matematicii și le spune că totul în viața asta se poate rezolva.

• ,,Părinții niciodată nu m-au susținut, dar eu am vrut să fiu învățătoare, visul meu de mic copil”

E născută pe vremea când se ,,dușmăneau popoarele”, cum zice Polina Kirilovna, în anii când se începea al doilea război mondial. Părinții nu și-au dat vreodată interesul față de visul fetei de a deveni pedagog, pentru că situația din țară îi impunea cel  mai mult să ducă grija pâinii ce putea să nu o aibă mereu pe masă. ,,Nimeni nu se interesa cum învăț, părinților mei nu le ardea atunci de cărțile pe care eu nici nu prea le aveam, dar am avut tare mare dorință de a învăța și a deveni învățătoare, acesta a fost visul meu de mic copil”, mărturisește profesoara. După cele 10 clase absolvite în Cimișlia, studenta a lucrat 2 ani învățătoare de clasele primare, ca mai apoi să urmeze școala pedagogică în Cahul și după absolvirea acesteia, universitatea din Tiraspol. Părinții nu i-au susținut visul și nici erau de acord cu dorința fetei de a studia, însă acesta a fost principalul motiv  pentru care tânăra visătoare cu dârzenie a urmat calea pedagogică. Cei care au văzut potențial în viitorul dascăl au fost profesorii, care au îndrumat-o, au susținut-o și au încurajat-o. ,,De profesorii mei care m-au învățat am amintiri foarte plăcute, mai ales învățătorul de matematică, învățătorul de biologie, așa de mult mă suținea și mă încuraja, poate și de asta am mers încrezută înainte”. Elevii ce-și pregăteau temele pentru acasă, erau martori la istoria vieții Paulinei Reșitko, povestea celor 80 de ani plini de muncă și realizări remarcabile. Nostalgia ni-a pătruns inima ambelor, când Nicoleta, eleva din clasa a 7-a, a întrebat profesoara; ,,Dar cum a fost copilăria dumneavoastră”? Paulina Kirilovna a fost sora mai mare din cei 5 copii din familie. Greutățile au impus-o să-și jertfească copilăria pentru frații mai mici și să dăruiască din iubirea ei, lor. Nu a avut jucării, nici dulciuri sau haine scumpe, dar azi se bucură de ceea ce i-a dat Dumnzeu atunci, săntate ei și familiei, mâncare pe masă în vreme de foamete și din când în când fructe, hăinuțe și cărți de sărbători.

• ,,Tineretul trebuie să facă carte…”

Chipul senin al profesoarei e semnul unei vieți cu încercări dure, dar frumoase. Mâinile îmbătrânite corectează greșelile elevilor din caietul de matematică, obiectul de suflet al profesoarei. ,,Când m-am căsătorit și am aflat că soțul meu nu are studii, i-am zis: hai la facultate. Eu tare am vrut să studiez matematică, mă regăseam în cifre, dar el a zis nu. El se duce la facultatea de biologie și să mă duc și eu cu el și ne-am dus la aceeași facultate amândoi. Era greu să intri la universitate. Pe vremea ceea nu era atât de simplu ca acum, ne cernea cum se cuvine și de asta stau și acum cu copiii și cărțile în față. Tineretul trebuie să facă carte”. A lucrat toată viața, în perioada studenției Paulina Kirilovna a predat elevilor geografia și chimia, iar după facultate a fost învățătoare de clasele primare, ca peste câțiva ani să se elibereze locul în satul Sociteni, și profesoara să se stabilească cu traiul aici și să predea elevilor din nou geografia și chimia. A migrat cu munca din satul Jagur în Gura Galbenei ca să-și găsească liniștea în școala din satul Sociteni.

• Matematica vieții: ,, Să aduni bucurii și să scazi suferințe”

Emoții de dor se simt în vorba profesoarei. Își aduce aminte cu dragoste de colegii de la școală, colegi care nu mai sunt în viață, dar pe care îi ține în suflet mereu. Povestește cu bucurie și despre elevii năzbâtioși pe care i-a avut, și pe care nu poate să-i uite din cauza respectului care și-o manifestau față de dascăli. ,,Făceau șotii și atunci, dar era stima față de profesor, azi elevul nu mai știe de frică sau rușine”, spune Polina Reșitko. Le-a insuflat și copiilor săi dragostea față de carte, ca azi baiatul să calce pe urmele părinților și să fie profesor, iar fiica doctor. La frumoasa vârstă de 80 de ani într-un târziu de toamnă, la gura sobei, Paulina Reșitko rezvolvă probleme și ecuații cu câțiva elevi din școala din sat și-i ajută în realizarea celorlalte teme pentru acasă. Elevii o ascultă cu respect și sunt fericiți că vor pleca în curând la joacă, având temele pentru acasă îndeplinite. Vocea blândă și caldă îți dă senzația că anii trec, dar bunătatea din sufletul omului rămâne veșnică. Profesoara la sfârșit de lecție, mi-a explicat care este matematica vieții. ,,Să aduni mereu cât mai multe bucurii și să scazi suferințele, să vezi din toate partea plină a paharului, eu le-am trăit și am văzut că nu-i ușor în viață, dar trebuie să înveți și să-ți realizezi orice vis cu orice preț”. Cu aceste cuvinte Paulina Reșitko, mândră de ceea ce a reușit să realizeze timp de 80 de ani, își strânge fotografiile pe care le-am răsfoit împreună și face curățenie pe banca improvizată a profesorului. Azi școala e la ea acasă, azi profesoara și-a repetat istoria vieții. Eu închid poarta albastru-ruginie și ma grăbesc spre casă ca să aflu de la mama, cum a fost dascălul Paulina Reșitko.

AUTOR: Negora Ursu, studentă la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM