Imuni la criză şi austeritate, bogaţii lumii devin mai bogaţi, iar în topul ţărilor care găzduiesc cei mai mulţi milionari regăsim state de pe toate continentele.
Iată, deci, unde trăiesc cei mai mulţi milionari în dolari, potrivit unui clasament realizat de Business Insider.
1. Statele Unite – 4.458.000 de milionari
Aşa cum era de aşteptat, cea mai mare economie a planetei are şi cei mai mulţi bogaţi. Deşi China se apropie cu paşi repezi, America este locul în care inovaţia este cea mai încurajată şi bine plătită la nivel global.
2. Japonia – 2.720.000 de milionari
Numărul milionarilor din această ţară a crescut cu 11% în ultimul an. O posibilă explicaţie, scrie sursa citată, este aceea că legile nipone motivează populaţia să facă investiţii.
3. Germania – 1.199.000 de milionari
Nemţii sunt cunoscuţi pentru faptul că au cea mai mare economie din zona euro, aşa se explică şi că Germania este ţara europeană care găzduieşte cei mai mulţi milionari. În anul 2014 a fost ţara cu cel mai mare export de capital.
4. China – 1.034.000 de milionari
Nu putea să lipsească din acest top China, ţara cu cea mai mare populaţie din lume şi cu o economie în creştere continuă.
5. Marea Britanie – 553.000 de milionari
Regatul Unit se află pe locul 5 în topul ţărilor care găzduiesc cei mai mulţi bogaţi ai lumii. Rămâne de văzut cât de mult va avea de suferit economia britanica în urma referendumului pentru ieşirea din UE.
6. Franţa – 532.000 de milionari
În această ţară europeană, numărul populaţiei milionare a crescut în ultimul an cu 6%. Pe viitor, se preconizează că vor fi şi mai mulţi milionari, deşi taxele şi impozitele sunt destul de mari aici.
7. Elveţia – 358.000 de milionari
Nu e surprinzător deloc faptul că aici sunt mulţi oameni bogaţi, având în vedere că Elveţia este văzută ca una din ţările în care milionarii preferă să îşi ţină banii.
8. Canada – 321.000 de milionari
Aici, numărul bogaţilor a scăzut, aşa că acum sunt cu 3% mai puţini milionari ca anul trecut. Scăderea e pusă pe seama evoluţiei slabe de pe pieţele de capital.
9. Australia – 234.000 de milionari
Numărul milionarilor a crescut cu 4% şi Business Insider scrie că mulţi au făcut avere în urma afacerilor din domeniul minier, o nişă extrem de importantă a economiei.
10. Italia – 229.000 de milionari
Deşi anul aceasta n-a fost tocmai bun pentru Italia, aceasta rămâne una dintre cele mai mari economii ale zonei euro. În plus, numărul de milionari a crescut cu 4% într-un an.