Cetățenii români care trăiesc în afara granițelor sunt împiedicați tocmai de către cei care ar trebui sa ii sprijine să facă acte de normalitate. Începând cu managerul spitalului de oncologie din Iaşi si terminând acum cu autoritațile vamale din Republica Moldova, toți pun numeroase piedici muncii voluntarilor, scrie portalul diaspora.ro.
Comunitatea românilor din Roma a trimis zilele trecute un transport cu ajutoare către Chișinău; aceste donații care erau destinate școlilor din Chișinău şi familiilor de români din zonele adiacente in scopul prevenirii abandonului şcolar, sunt în momentul de față blocate în vama Oancea după ce au fost redirecționate înspre acest punct vamal de către vameșii de la punctul din Cahul.
Se depun eforturi supraomenești pentru strângerea de fonduri, colectarea pachetelor și transportul acestora către familiile incluse in aceste proiecte.
Denunțând un abuz si o nedreptate îndreptate asupra cetățenilor români de pe teritoriul Republicii Moldova, cerem autorităților din România sa aibă o reacție in privința acestui aspect.
Doina Mustatea este implicată direct în aceste campanii de ani de zile iar voluntarii din Roma luptă pentru a combate abandonul in școli de foarte mult timp; aceștia au ajutat în decursul mai multor ani numeroase familii cu rechizite, imbrăcăminte şi alimente.
Din păcate din motive încă necunoscute, vameşii din Republica Moldova, blochează două maşini în vamă de mai bine de patru zile, dovedind că autoritățile de la Chișinău fac tot posibilul pentru a bloca acțiunile românilor din diaspora de a ajuta comunitatea românească din Republica Moldova, mai scrie sursa citată.
Situația nu pare a putea fi soluționată fără o intervenție din partea organelor abilitate din România.