Nicolae Dabija – născut pe 15 iulie 1948Codreniraionul Cimișlia, a fost un scriitoristoric literar și om politic din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române  și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, membru a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Revista americană de poezie Cold Mountain Review îl numește pe Dabija unul dintre cei mai de seamă poeți ai lumii. 
În dimineața zilei de 12 martie, s-a stins din viață marele scriitor, fiind răpus de COVID-19. Academicianul a pierdut lupta cu virusul la vârsta de 72 de ani.

,,Cu lacrimi în ochi scriu aceste cuvinte de condoleanțe cu ocazia vestei tragice decesul marelui meu prieten de creație, unui mare spirit, unui mare poet, literar, istoric, om de mare suflet curat și luptător pentru binele în lumea aceasta încurcată. Pandemia a fost necruțătoare chiar și cu el. Condoleanțele mele familiei, băiatului mic pe care-l iubea mult și visa să-l vadă Om Mare, colegilor și milioanelor de cititori din toată lumea. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, scrie pe pagina de Facebook, compozitorul și muzicianul Eugen Doga.

În calitate de redactor șef al săptămânalului Literatură și Artă editat de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova a avut un rol important în lupta de renaștere națională din Republica Moldova. Săptămânalul condus de Dabija a fost, în anii 1988-1989, cea mai importantă publicație care susținea revenirea limbii române la grafia latină și declararea ei ca limbă oficială în RSS Moldovenească.

Directorul revistei ,,Natura”, Alecu Reniță a venit cu un mesaj de condoleanțe familiei scriitorului: ,,A plecat la Domnul fratele nostru întru credința românească, marele român, Maestrul Nicolae Dabija. Incredibil, ce pierdere uriașă ne-a lovit. A fost, este și va rămâne un simbol al Renașterii Românești din Basarabia, un simbol al unității noastre seculare.  Sincere condoleanțe Doinei, familiei lui Nicolae Dabija, rudelor, prietenilor, tuturor românilor, care trec prin această cumplită pierdere “

În ultimii ani, Nicolae Dabija a editat trei cărți de proză. Romanul său „Tema pentru acasă” (2009), ajuns la cea de-a opta ediție, a avut peste 60000 de exemplare vândute, fiind tradus în mai multe limbi, ceea ce constituie un record pentru o carte de proză românească. Romanul a obținut numeroase premii, s-a studiat în școli la nivel național, iar în Franța a obținut prestigiosul Premiu „Prix de l’ Autre Édition”.

,,Zi tristă pentru comunitatea literară, comunitatea academică și pentru oamenii din întreaga țară. S-a stins din viață Nicolae Dabija.   Scriitorul ne-a lăsat moștenire peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri. Maestrul  e laureat al multiplelor premii și distincții naționale și internaționale pentru creația și opera sa. Vestea trecerii în neființă a lui Nicolae Dabija i-a îndurerat pe toți cei care i-au cunoscut vocea și activitatea publicistică. Condoleanțe sincere rudelor, celor apropiați și tuturor celor care i-au apreciat creația. Dumnezeu să-l odihnească”, a scris pe pagina de Facebook, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

După ce vestea tragică s-a răspândit în întreaga țară, primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, a semnat dispoziția prin care:  ,,12 martie 2021, se declară Zi de Doliu orășenesc, în semn de profundă durere cauzată de trecerea în eternitate a Cetățeanului de Onoare al orașului Cimișlia, a remarcabilului scriitor – Nicolae Dabija. Marele prieten al orașului Cimișlia, care a susținut și promovat localitatea noastră peste tot în lume”

În 2020 și 2021, Consiliul Uniunii Scriitorilor din Moldova l-a înaintat pe scriitorul Nicolae Dabija la Premiul Nobel pentru literatură.

Doliu în lumea literaturii și artei. Colegii săi le-au cerut autorităților ca pe 15 martie, când Nicolae Dabija va fi înmormântat,  să fie declarată zi de doliu național.

Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova: „Am avut un dialog cu Președinția, cu consilieri prezidențiali și ziua de luni va fi ziua înmormântării. Din câte sunt informat și confirmările pe care le am, ziua de luni va fi declarată zi de doliu național în toată republica”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat pe 14 martie decretul prin care ziua de 15 martie 2021, când vor avea loc funeraliile scriitorului Nicolae Dabija,  a fost declarată zi de doliu național în toată țara.  În conformitate cu decretul prezidențial, pe 15 martie în întreaga țară drapelele de stat au fost coborâte în bernă. Academicianul a fost înmormântat la Cimitirul Central din capitală, iar la ora 12.00 în memoria poetului s-a ținut un moment de reculegere.

  Pe 16 martie, Unioniștii au solicitat  redenumirea străzii Pușkin din Chișinău în strada Nicolae Dabija. Președintele Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, a depus un demers  în adresa Primăriei municipiului Chișinău și Consiliului Municipal Chișinău.

AUTOR: Liudmila Hițuc, studentă, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, USM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *