La cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care se va desfășura în perioada 23 iulie – 1 august, la Cluj-Napoca, participă un număr impresionant de 45 de titluri, dintre care 32 de lungmetraje și 13 scurtmetraje. Printre lucrările ce se vor bucura de atenția publicului va fi și documentarul “Eva Noastră” semnat de Ana Gurdiș și turnat la studioul TeleFilm Chişinău. Eva noastră, regizat de Ana Gurdiș va fi prezentat la secțiunea Ce se-ntîmplă, documentarule?, premieră mondială.

Documentarul descrie viaţa lui Marin şi Maria Andronache – o familie cu dizabilităţi din nordul Republicii Moldova care a dat viaţă unei fetiţe perfect sănătoase, Evelina.

Profund marcată de destinul lui Marin Andronache, dar şi de curajul cu care acesta mergea prin viaţă, Ana Gurdiş a urmărit îndeaproape viaţa şi activitatea ulterioară a lui Marin.

„Încă de atunci ştiam că viaţa lui pare desprinsă din film şi poate fi un subiect în sine, dar nu aveam curajul şi cunoştinţele necesare pentru asta. Între timp vedeam pe Facebook cum evoluează viaţa lui Marin: îşi face operaţie la un picior, la altul, apoi merge cu premergătorul. Hop, Marin se însoară, hop are casă şi hop are şi un copil”, spune regizoarea filmului documentar.

Titlul filmului – „Eva Noastră”, face trimitere la numele fetiţei lui Marin şi Maria – Evelina – o fetiţă care s-a născut perfect sănătoasă, spune Ana Gurdiş.

„Eva e prescurtat de la Evelina. De asemenea, Eva înseamnă viaţă şi cumva în film urmărim viaţa lor, iar pentru orice părinte copilul reprezintă viaţa, sensul vieţii, continuitatea vieţii lor… Aşa a apărut titlul. Maria şi Marin Andronache au o poveste de dragoste foarte frumoasă şi asta am vrut să arăt şi în film. De la început îi surprindem în dormitorul lor adormindu-şi fetiţa. Apoi, treptat, începem să-i cunoaştem pe fiecare”, mai spune Ana Gurdiş, titrat de portalul trm.md.

Avanpremiera filmului documentar a avut loc la Chişinău miercuri, 17 februarie 2021.

Filmul „Eva Noastră” a fost realizat în cadrul atelierului practic „Planificarea şi realizarea filmelor documentare despre drepturile omului şi problemele sociale” – parte a proiectului „Promovarea standardelor Europene în reglementarea domeniului audiovizualului în Republica Moldova”, implementat de Consiliul Europei în Moldova.

Noi vom reveni și cu alte detalii despre acest subiect.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *