Diana Pidghirnîi, jurnalist cultural la postul public de televiziune, Moldova 1, de mai bine de un deceniu. Cu ce provocări s-a confruntat de-a lungul anilor în exercitarea meseriei, ce proiecte de suflet a reuşit să aducă pe micile ecrane în cei peste zece ani de când face parte din echipa Moldova 1 şi ce înseamnă ele pentru jurnalista Diana Pidghirnîi, vă invităm să descoperiţi în cele ce urmează.

„Eu fac ceea ce iubesc!”

Spune că face ceea ce iubeşte, iar asta îi aduce cea mai mare satisfacţie. Totuşi, munca, dar şi reuşitele, le atribuie, întâi de toate, colegilor cu care lucrează. Or, potrivit Dianei Pidghirnîi, în spatele oricărei reuşite şi al oricărui trofeu, este o muncă enormă a echipei de creaţie cu care lucrează.

Pentru munca pe care o depune zi de zi întru reflectarea celor mai importante evenimente culturale din ţară şi pentru promovarea patrimoniului cultural, jurnalista Diana Pidghirnîi s-a învrednicit, de curând, de un important premiu acordat de Muzeul Naţional de Artă al Republicii Moldova – „Art Museum”.

„Sunt mândră că Muzeul Naţional de Artă mi-a oferit trofeul „Art Museum” – o sculptură în bronz realizată de artistul Mihai Damian. Acest trofeu mă onorează şi mă obligă să fiu şi mai bună în tot ceea ce fac. În spatele acestui trofeu este o muncă enormă a echipei de creaţie cu care lucrez – editorii: Diana Busuioc, Aurel Busuioc, Cristina Braşoveanu; operatorii: Alecu Grosu, Victor Scodilo, Boris Ciobanu, Arcadie Gurschi, Vadim Voleanschi, Denis Smirnov, Sergiu Cerchez, Tudor Danu şi unul din cei mai talentaţi regizori de sunet: Galina Dimitrova. Toţi aceşti oameni fac o echipă fără de care nu aş fi realizat nimic”, spune Diana Pidghirnîi, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru TRM.MD.

„Jurnalismul cultural – un subdomeniu cu multe şi profunde conexiuni”

„Jurnalismul cultural este un subdomeniu cu foarte, foarte multe şi profunde conexiuni. Spre deosebire de teorie, în practica jurnalismului cultural graniţele sunt mai fluide, iar temele sunt deseori implicate în multe tipuri de abordări. Astăzi, din păcate, totul este consumerism. Înainte de toate, e o competiţie cu tine însuţi: să înţelegi, să aprofundezi, să ştii mai mult decât ştiai înainte. Dacă un material e provocator, vor urma altele şi altele, iar asta duce la o deprindere de consum cu standarde ridicate”, mai spune jurnalista.

Autoare a mai multor proiecte culturale difuzate pe postul public de televiziune, Diana Pidghirnîi susţine că jurnalismul cultural este una dintre cele mai frumoase şi mai creative metode de a face presă în zilele noastre. Dar, pe cât este de tentant, pe atât este şi de dificil, mai ales în ultima perioadă, mai spune ea.

„Este şi dificil, mai ales că în ultimii zece ani au dispărut, încet-încet, paginile de cultură din ziare, au dispărut reviste de profil, au dispărut emisiunile culturale. Dar, în general, mă simt o norocoasă pentru că sunt în contact direct cu cei mai talentaţi, cei mai sensibili şi cei mai bogaţi din punct de vedere spiritual oameni ai acestui Univers”.

Continuarea materialului o citiți pe trm.md.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *