Deputatul Partidului „ȘOR”, Petru Jardan, a rămas astăzi fără imunitate parlamentară. Pentru au votat 58 de deputaţi. Imediat, Jardan, care acum s-ar afla într-o deplasare peste hotare, susţine că nu are de gând să se ascundă de organele de drept. Jardan afirmă că va reveni în Republica Moldova pe 24 septembrie.

„Fiind într-o deplasare peste hotare din motive personale, am transmis o cerere președintelui Comisiei juridice, numiri și imunități, Sergiu Litvinenco, prin care am motivat imposibilitatea prezentării la ședința de astăzi și am solicitat să fie numită ședința Comisiei juridice, numiri și imunități, unde urmează să fie examinată cererea procurorului, în orice zi începând cu data de 24 septembrie”, a comunicat Petru Jardan pe pagina sa de facebook.

Acesta spune că regretă faptul că nu s-a ținut cont de cererea sa și că a fost acceptată astăzi cererea procurorului general interimar de ridicare a imunității sale.

„Toate acestea se întâmplă în lipsa mea și fără a îmi oferi posibilitatea să-mi expun poziția atât în cadrul comisiei, cât și în plenul Legislativului, iar astfel se încalcă grav procedurile și drepturile prevăzute de Constituție. Confirm încă o dată pe această cale că voi reveni în republică pe 24 septembrie și sunt dispus să mă prezint la organele de urmările penală pentru înfăptuirea tuturor măsurilor ce se impun”, mai scrie Jardan.

Precizăm că, Procurorul General Interimar, Dumitru Robu, a declarat astăzi în Parlament că s-au acumulat „probe concludente”, potrivit cărora Jardan ar fi acționat, în anul 2013, în interesul „unui grup criminal” condus de Ilan Șor, pentru a prelua activele Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit lui Robu, Jardan a părăsit intenționat R. Moldova, pentru a se eschiva de la organul de urmărire penală și „încercă să nimicească probele care urmează a fi acumulate”, dar și să scape de bunurile provenite din surse infracționale.

REDACTOR: Diana Botnaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *