Republica Moldova nu-și poate asigura securitatea de una singură, a declarat ministrul moldovean de externe Natalia Gherman, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă, adăugând că NATO ajută în prezent Chișinăul în elaborarea noii Strategii de securitate națională a republicii, scrie agerpress.ro

“Moldova nu-și va asigura niciodată securitatea de una singură. Așa cum niciun alt stat din regiune sau din lume nu-și poate asigura securitatea într-o lume atât de interdependentă și în condițiile unor riscuri și amenințări transfrontaliere la adresa statelor mai ales din regiunea noastră”, a afirmat Natalia Gherman, subliniind că, în prezent, Alianța Nord-Atlantică ajută Chișinăul în procesul de elaborare și revizuire, mai bine zis, a noii Strategii de securitate națională a Republicii Moldova.

“În acest exercițiu au fost invitați și colegii noștri din partea Uniunii Europene”, a adăugat ea, în același interviu, acordat la întoarcerea de la Forumul Global Wroclaw 2015 din Polonia.

“În ultimul timp, Moldova devine nu doar consumator, ci și un contributor la efortul comun de asigurare a păcii pe continentul european, participând în operațiunea KFOR deja cu al doilea contingent național”, a mai spus ministrul moldovean, scrie sursa citată.

AUTOR: Răzvan Dumitrescu, reporter MOLDOVA 9

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *