Daniela Nedelea la vârsta ei de 25 de ani nu a reușit să înțeleagă ce profesie ar vrea să practice, așa că pasiunea pentru lucrurile handmade a devenit ocupația de bază. După multe căutări de sine, tânăra a decis că e momentul să înceapă a confecționa bijuterii handmade.

Daniela își amintește că mama ei cosea icoane cu biser și tot insista să o învețe și pe ea.

„Îmi părea că nu voi avea răbdare să mă joc cu aceste mici obiecte niciodată. Nu e pentru mine și nu mă interesează, evident am refuzat. Ca peste ani, fiind în concediu de maternitate am simțit nevoia să mă regăsesc în ceva al meu”, spune Daniela.
Fiind în concediul de maternitate, Daniela spune că avea timp și a început să caute diverse informații, să privească mai multe video-uri, încercând să înțeleagă ce ar putea învăța.


„Chibzuind cam ce aș putea și mi-ar plăcea să fac, am îndrăgit accesoriile lucrate manual. Broșe, cercuri, cercei din pitre și mărgele. Așa am început să adun informații și să achiziționez materialele necesare”, povestește tânăra.
Tânăra povestește că totul îi părea ușor, dar practica a arătat altceva. Pentru că nu cunoștea bine tehnicile și nu știa cum să aleagă corect calitatea materialelor, la început a întâmpinat greutăți, dar nu a renunțat.

„Primele lucrări au fost cercurile împletite cu sârmă în diferite culori și evident că erau primele lucrări și nu erau din cele mai reușite, dar nu am renunțat. Am făcut diferite modele. Am văzut că plac și că fetele întreabă prețul, am început să le vând. Nu eram sigură cum să-mi taxez munca și nici nu era o prioritate”, menționează Daniela.

Lucrările au început să fie solicitate după o perioadă scurtă, iar Daniela a început să lucreze și noaptea pentru a reuși să facă comenzile. În medie, la o lucrare, tânăra spune că lucrează aproximativ două orie, iar pe zi reușește să creeze 4-5 lucrări.
„Folosesc în lucrările mele mai multe tehnica cusutului cu ac. Fiecare piatră trebuie cusută și potrivită la locul ei, pentru ca fiecare lucrare să fie unică și individuală”, spune tânăra.
Tânăra povestește că pasiunea pe care o are e mai mult pentru suflet și nu pentru venit. Aceasta spune că lucrul handmade e o muncă foarte grea și consideră că merită să fie apreciată din plin inclusiv financiar.
„Prețul unui cerc împletit pe sârmă e între 70-120 de lei, cele cusute de la 170-25- de lei. În dependență de materialele folosite și de modele. Broșele ajung să coste de 70 la 150 de lei”, spune Daniela.
AUTOR: Diana Botnaru