Daniela Arapan, omul în a cărei ochi întâlnim dragoste pentru simplitate, fiind capabilă să găsească fericirea în lucruri mărunte. A schimbat contabilitatea pe jurnalism, aflându-se în căutare de noi oportunități de a deveni un om mai bun. Daniela, a participat la concursul “Miss și Mister USM 2019”. A luat două titluri cu care se mândrește enorm. Am aflat cât de aprigă a fost concurența, dar și multe alte detalii din culisele evenimentului.

Foto: Arhiva Personală

M9: Ce așteptări ai avut inițial de la concurs?

Daniela Arapan: Inițial, am venit cu gândul că îmi doresc să câștig acest concurs. Pe parcurs am întâlnit oameni atât de frumoși încât am și uitat de titlul și premii, mi-am dat seama că timpul petrecut frumos cu oameni buni e cel mai important în tot acest concurs.

Foto: Arhiva Personală

M9: Cât de greu a fost să te pregătești pentru probe?

Daniela Arapan: Pregătirile pentru concurs au avut loc concomitent cu lecțiile de la universitate, din această cauză am întâlnit dificultăți. Dar, am reușit. Oamenii muncitori le reușesc pe toate.

Foto: Arhiva Personală

M9: În concurs ați fost 8 fete. Cât de aprigă a fost “lupta” pentru marele titlu?

Daniela Arapan: Am fost 8 însă toate diferite, din această cauză șansa de a câștiga am avut-o toate egală. Aici a contat doar atitudinea și buna dispoziție.

M9: Care probă ți s-a părut cea mai complicată?

Daniela Arapan: Toți ne-am speriat de proba inteligentă, din cauza emoțiilor poți să dai greș la răspuns, însă sinceritatea a fost mai presus decât orice emoție sau frică. M-am descurcat, chiar dacă mi s-a părut puțin complicată.

Foto: Arhiva Personală

M9: Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ai mai participa?

Daniela Arapan: DA, cu mare drag aș mai face asta. Perioada de pregătire a fost una vesela și utilă, am învățat multe lucruri despre defilare, nutriție, ținută scenică și multe alte secrete care te ajută să fii mai încrezut în puterile proprii. Seara concursului a fost una magică, o seară în care ești apreciată pentru muncă, iar asta îți aduce o plăcere enormă.

Foto: Arhiva Personală

M9: Presupun că ai avut și momente în care ai zis că renunți. De unde ai luat motivație ca să continui?

Daniela Arapan: Cel mai mult am fost susținută de iubitul meu, el m-a încurajat mereu să nu cedez și să tratez acest concurs ca o mică experiență plăcută, ci nu ca pe o competiție. După fiecare probă el venea și-mi spunea că sunt cea mai bună, încrederea lui în mine m-a făcut să fiu tot mai bucuroasă de acel moment.

 

Foto: Arhiva Personală

 M9: Ai obținut două titluri. Ce reacție ai avut când ți-ai auzit numele?

Daniela Arapan: Am obținut doua titluri “Miss Expresivitate” și “Vice Miss USM”. Sunt extrem de bucuroasă și mândră de mine. Reacția a fost una deosebită, am simțit într-o secundă atâtea emoții! M-am simțit apreciată cu adevărat.

AUTOR: Diana Botnaru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *