“IA MANIA” revine și-n acest an cu multe surprize și lucruri utile pentru cei care știu și vor să promoveze valorile autentice.

Cuvântul magic al celei de-a cincea ediții a evenimentului “IA MANIA” este OSPITALITATEA. Acțiunea culturală va avea loc la Holercani, raionul Dubăsari. Organizatorii festivalului “IA MANIA” și primarii celor 15 sate ale raionului Dubăsari își unesc eforturile pentru a convinge vizitatorii că anume malul Nistrului este cea mai frumoasă, gustoasă, cea mai plină de talente și cea mai ospitalieră regiune din Republica Moldova.


Datorită unui parteneriat semnat cu echipa K Lumea, Consiliul Raionului Dubăsari s-a angajat să mobilizeze cele 15 sate cu tot ce au ele mai mândru și frumos de oferit : gastronomie, artizani, artiști și costume tradiționale. Astfel, anul acesta “IA MANIA”, din festivalul satului Holercani, devine festivalul raionului Dubăsari. Iată de ce trebuie să fiți prezenți pe data de 8 iulie la “IA MANIA”. Veți fi conectați la realitatea adusă prin autentic și tradiție:

– PARADA COSTUMLUI TRADIȚIONAL DIN 15 SATE ALE MOLDOVEI;

– BUCĂTĂRIE TRADIȚIONALĂ CU CELE MAI ÎNDRĂGITE BUCATE ȚĂRĂNEȘTI, ADUSE DE GOSPODINELE DIN RAIONUL DUBĂSARI;

– SPECTACOL CULINAR: O MĂMĂLIGĂ DE 300 KG + O TAVĂ MARE DE CIULAMA. VARZARE, ZEAMĂ DE PUI, GRĂTAR ȘI PLĂCINTE, GĂTITE CHIAR ÎN FAȚA VIZITATORILOR;

– PREMIILE : “Plăcinta Dubăsariului!”, “Sarmalele Dubăsariului!”, “Pâinea Dubăsariului!”, “Tăria Dubăsariului!” – cea mai bună țuică și lichiorul proaspăt din fructe;

– TRÂNTĂ CU PREMII: COCOȘ, IEPURE, IED și BERBEC;

–  TÂRG DE ARTIZANAT AUTENTIC ȘI OBIECTE INSPIRATE DIN TRADIȚII: II, CATRINȚE, TRAISTE, ACCESORII, OPINCI, CUȘME DE MIEL, TRICOURI ORNAMENTATE;

– CONCURSUL TINERILOR DESIGNERI ”MÂNDRIA”;

– CONCURSUL DE PICTURĂ ”CAI VERZI PE PEREȚI”;

– SPECTACOL DE MUZICĂ ȘI DANS TRADIȚIONAL PENTRU ZONA NISTRULUI;

– CONCERT LIVE CU TRUPE LOCALE ȘI INTERNAȚIONALE;

– HORA GIGANTICĂ. LA ORA 17.00 TOȚI VIZITATORII FESTIVALULUI VOR ÎNCINGE O HORĂ GIGANTICĂ;

Organizatorii festivalului încurajează vizitatorii să poarte ii și cămăși tradiționale la IA MANIA. Evenimentul cultural este susținut de USAID și guvernul Suediei.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *