Bilanţul cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade, produs în Ecuador sâmbătă noapte, a ajuns la 77 de morţi şi 588 de răniţi, a anunţat vicepreşedintele ţării, Jorge Glas, potrivit BBC News online, citat de gândul.info.
Cutremurul s-a produs sâmbătă la ora locală 18.58 (01.58) ora Republicii Moldova, în apropiere de oraşul Muisne de pe coasta de vest a ţării, fiind resimţit în aproape toată ţara.
Cea mai afectată este provincia Manabi (vest), pagube importante înregistrându-se şi în oraşul Guayaquil, la 300 de kilometri de epicentrul cutremurului.
Stare de urgenţă a fost declarată în şase provincii din ţară, iar membrii Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi pentru a participa la operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor.
AUTOR: Alexandra Șaiman, reporter MOLDOVA 9