Curtea Constituțională și-a revizuit hotărârile și avizele emise între 7-9 iunie, prin care fusese dizolvat Parlamentul și fuseseră anulate deciziile deputaților privind alegere conducerii Legislativului și desemnarea Guvernului Sandu, și le-a declarat nule. 

Demersul privind revizuirea a venit chiar din partea membrilor Curții, potrivit președintelui instanței, Mihai Poalelungi.

”La baza anulării a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul Prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al Curții Constituționale, publicat după pronunțarea hotărârii.

”Hotărârea Curții din 15 iunie 2019 se dorește a fi o sursă a păcii sociale, a menținerii statului de drept, a democrației, precum și a garantării unui cadru adecvat de protecție a drepturilor omului prin combaterea unei instabilități politice de anvergură. Prin anularea actelor Curții din perioada 7-9 iunie, Parlamentul condus de dna Zinaida Greceanîi dobândește, ope constitutionis, calitatea de Parlament constituțional, fiind revigorate actele normative adoptate de acesta până acum, precum și actele adoptate de Guvernul Republicii Moldova condus de dna Maia Sandu”, precizează Curtea Constituțională.

Premierul Maia Sandu cere demisiile judecătorilor Curții Constituționale, după ce aceștia și-au argumentat hotărârea de revizuire a actelor din 7-9 iunie prin ”situația de fapt din Republica Moldova”.

Ea a subliniat că magistrații ar fi trebuit să recunoască faptul că, prin deciziile lor, au încercat să ajute Partidul Democrat să se mențină ilegal la putere, în loc să adopte acte în conformitate cu prevederile literei și spiritului Constituției.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *