În întreaga lume, ziua naşterii lui Hristos a fost considerată, dintotdeauna, o mare sărbătoare, şi de aceea ea este plină de datini şi de obiceiuri, scrie libertatea.ro.

Descoperim în numărul din decembrie 1938 al revistei „Realitatea Ilustrată”.  „În diferite ţări ale lumii au luat naştere o serie de obiceiuri locale, care au intrat în tradiţie şi cari se păstrează cu sfinţenie. În oraşul francez Rouen se organiza, de sărbătorile Crăciunului, un fel de reprezentaţie teatrală, ale cărei personagii erau luate din vechiul şi noul Testament. Distribuţia acestor reprezentanţii număra mii şi mii de persoane, iar regisorul căuta să reprezinte cât mai exact viaţa Mântuitorului”.

Friptura „Sir – Suan”

„În multe ţări din Europa, copiii colindă de Crăciun străzile şi proslăvesc pe Iisus. În Anglia, acest obiceiu a pătruns până şi în cele mai depărtate sate, iar poporul găteşte şi o mâncare specială. Astfel, de Crăciun se alege cea mai bună bucată de «roast – beef», care se prepară într-un mod special. Această bucată de carne poartă, încă de pe timpul lui Carol al II-lea, numele de «Sir – Suan», adică «domnul fileu». De asemenea, există obiceiul ca de Crăciun oaspeţii să scoată, cu mâna goală, stafide şi migdale dintr-un vas în care arde spirt. Acest obiceiu este de altfel povestit de Dickens în „Note de la clubul din Pickwicks”.”

Obiceiuri din nordul Europei

„În Norvegia, de Crăciun se obişnuieşte să se aducă daruri, de cele mai multe ori originale. De obicei, darul este băgat într-un sac cu fân, ce se lasă la uşa casei oamenilor cărora le este destinat. Omul trebuie să desfacă atent sacul cu fân, pentru ca în cele din urmă să găsească un obiect minuscul: inel, degetar sau un simplu ac cu gămălie. Tot în ţările nordice există obiceiul ca de Crăciun să se dea de mâncare păsărilor care iernează acolo. În acest scop, de straşina acoperişului se fixează un snop de grâu sau de secară, la care se adună din toate părţile păsările şi, cu ciripitul lor vesel, umplu străzile în aceste zile de sărbători.”

Un cârnat de 1005 coţi

„La Kőnigsberg (n.r. – fosta capitală a Prusiei, actualul Kaliningrad), sărbătorile Crăciunului prilejuiau o serbare comică, aşa zisa serbare „M.S. Cârnatul”. Serbarea consta în faptul că pe străzile oraşului trecea o procesiune în mijlocul căreia trona un cârnat de mărime considerabilă.

Astfel, istoria spune că în anul 1558, 48 de cârnăţari trăgeau pe străzile oraşului un cârnat în lungime de 198 de coţi (n.r. cca 128 de metri); în 1853, cârnatul a atins lungimea de 596 coţi (n.r. – cca 387 de metri) şi greutatea de circa 200 de kilograme, necesitând 90 oameni cari să-l ducă; în sfârşit, în 1601, cârnăţarii din Kőnigsberg s-au întrecut pe ei înşişi, reuşind să fabrice de Crăciun un cârnat de 1005 coţi  (n.r. cca 653 de metri). De atunci nu s-a mai fabricat un cârnat mai mare. Crăciunul este în ţările nordice o sărbătoare pur «interioară»: e prea frig ca să se organizeze ceva. În ţările calde din sus, în Italia şi în spania, Crăciunul este o sărbătoare străzii. Mii de oameni se plimbă pe străzile împodobite şi urează unul altuia „bon Natal”.” (Revista „Realitatea Ilustrată”, 1938)

REDACTOR: Alexandra Şaiman