Deputatul, preşedintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, CONSTANTIN CODREANU, a fost ales astăzi în calitate de prim-vicepreşedinte al Partidului Unităţii Naţionale.
Potrivit lui Codreanu, acum a venit momentul ca sloganele unioniste trebuie aduse în Parlamentul de la Chişinău şi mesajele unioniste urmează a fi transpuse în legi.
La Congresul Extraordinar al PUN a fost semnat acordul de colaborare la nivel intern şi pe plan internaţional între Partidul Unităţii Naţionale şi Partidul Mişcarea Populara.
În opinia, deputatului Eugen Tomac, prin acest demers de azi este tratat cu maximă seriozitate şi efortul comun continuă, pentru că ştiu care sunt inamicii, iar scopul final este – REÎNTREGIREA ŢĂRII.
AUTOR: Liviu Damian