Elevii din Republica Moldova sunt entuziasmați să-și promoveze țara, ca destinație turistică. Au demonstrat-o participanții la concursul video pentru tineri, desfășurat în cadrul campaniei naționale “FiiOaspeteleNostru”.
Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, dar și Asociația Națională pentru Turism Receptor (ANTRIM), au provocat adolescenții din țară să descopere cele mai pitorești locuri din Moldova, să le filmeze într-un mod ingenios, îndemnând, totodată, turiștii străini să ne viziteze țara. La concursul desfășurat între 1 decembrie – 15 ianuarie s-au înscris 13 echipe participante, iar autorii celor mai reușite spoturi au fost premiați în cadrul unei ceremonii oficiale, care a avut loc la Centrul de Informare Turistică din Chișinău.
Sergiu Botezatu, manager superior de programe USAID Moldova
USAID și Guvernul Suediei susțin promovarea imaginii Moldovei drept destinație turistică importantă în Europa. În toamna anului trecut am inițiat o campanie de promovare cu genericul „FiiOaspeteleNostru”, pentru a arăta autenticitatea ofertei turistice a țării noastre. În cadrul acesteia am lansat și un concurs pentru elevi, îndemnându-i să ne descopere țara. Tinerii au avut sarcina de a filma ingenios cele mai reprezentantive destinații turistice ale țării, astfel încât să poate atrage turiștii străini.
Natalia Țurcanu, director-executiv, Asociația Națională Pentru Turism Receptor din Moldova (ANTRIM)
Centrul de Informare Turistică susține tinerii creativi care contribuie la promovarea ofertei turistice a Republicii Moldova, precum sunt cei care au participat la acest concurs. Sperăm că toate activitățile desfășurate vor atrage cât mai mulți turiști străini care caută experiența autentică oferită de țara noastră.
Locul I și premiul mare – un zbor cu balonul cu aer cald – i-a revenit echipei lui Pavel Bas din r. Drochia. Pentru a realiza filmulețul, adolescentul a vizitat 5 destinații turistice din țară, printre care Parcul Țaul din Dondușeni, Cetatea Soroca și Orheiul Vechi. Pe fundalul acestora, tânărul și-a îndemnat semenii „să iasă din zona de confort și să descopere Moldova”.
Pavel Bas, câștigător: „Am decis să participăm la acest concurs din mai multe motive. Pe de o parte, am vrut să vizităm locurile pitorești și să descoperim Republica Moldova, iar pe de altă parte, am vrut să facem o faptă bună și premiul pe care l-am câștigat – călătoria cu balonul cu aer cald – o vom dona copiilor de la Spitalul Oncologic.”
Argintul a ajuns în mâinile Anei-Maria Brânză, pentru care peisajele din nordul Moldovei au fost o sursă de inspirație. Spotul elevei aduce în prim plan văile și colinele din lunca Prutului, dar și grota din satul Duruitoarea Veche, raionul Râșcani, o așezare umană din epoca de piatră.
Cel de-al treilea câștigător al concursului este Iuliana Sipitca. În filmulețul său, eleva a vorbit în versuri despre satul său natal Gura-Bâcului, o localitate pitorească de pe malul drept al Nistrului, unde se revarsă râul Bâc.
Concursul „FiiOaspeteleNostru” a fost promovat intens pe rețelele de socializare. Prin urmare, organizatorii au oferit o mențiune pentru autorul celui mai „viral” spot. Este vorba despre Dan Clipa, care a realizat un colaj video din panorame ale Chișinăului.
Laureații au fost desemnați de un juriu format din reprezentanți ai organizatorilor – USAID, Ambasada Suediei la Chișinău, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării – și experți social media. Concursul menit să cultive dragostea de țară la tânăra generație este parte a campaniei naționale „FiiOaspeteleNostru”, scopul căreia este promovarea Moldovei ca destinație turistică. O altă acțiune din șirul evenimentelor „BeOurGuest” este lansarea Calendarului cultural-turistic „Pomul Vieții” 2018, care vine să faciliteze programarea unei călătorii sau vacanțe în Moldova pentru turiștii străini și reprezentanții diasporei. Agenda conține 28 de evenimente care valorifică tradițiile milenare ale țării noastre în domeniul vinificației, obiceiurile, dar și obiectivele turistice importante.
REDACTOR: Alexandra Şaiman