Departe de casă, tocmai peste ocean, moldovenii stabiliți cu traiul acolo nu uită de rădăcini și nici de persoanele care au nevoie de ajutor. Tocmai de aceea la Chicago va fi organizat concertul de caritate GALLOP FOR HOPE în susținerea copiilor cu dizabilități mintale din Republica Moldova.

Vor evolua artiști moldoveni, Victor Duneco și Viorica Balaban, Friends Band of Chicago care vor aduce multă energie, distracție maximă și dansuri tradiționale. În prețul biletului sunt incluse degustare de vinuri, o cină cu bucate tradiționale moldovenești și posibilitatea de a câștiga cadouri în urma unei extrageri la loto.

Banii adunați vor fi investiți în dezvoltarea unui program terapeutic inovativ, GALLOP MOLDOVA, care oferă instruiri de reabilitare pentru 100 de copii cu nevoi speciale din toate regiunile țării. Prin sesiuni hipoterapeutice, cei mai vulnerabili copii vor beneficia de reabilitare fizică prin curse de cai, gimnastică, activități sportive conduse de terapeuți cu experiență.

Bilete electronice sunt puse vânzare pe Eventbrite GALLOP FOR HOPE sau pot fi procurate de la organizatori.  Cei interesați că contribuie cu o donație pentru dezvoltarea acestui program educațional o pot face prin intermediul Crawfundin:  https://www.gofundme.com/GallopMoldova.

Liviu Damian // radionunta.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *