Cea de-a 80-a aniversare a marelui maestru EUGEN DOGA va fi marcată pe parcursul anului prin diverse evenimente și activități cultural-artistice.

Astfel, printre cele mai importante acţiuni, se regăseşte organizarea unui concert aniversar şi a unei expoziţii de fotografie, montarea spectacolului de balet „Luceafărul”, desfăşurarea spectacolelor camerale, precum şi organizarea unor întâlniri de creaţie cu participarea maestrului.

Totodată, vor fi editate mai multe publicaţii onomastice, inclusiv o marcă poştală şi o monedă aniversară “Eugen Doga – 80 ani de la naștere”, precum vor fi organizate şi spectacole camerale aniversare în sediile misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova peste hotare. În scopul desfășurării acestor evenimente, din Fondul de rezervă al Guvernului au fost alocate 1,5 milioane de lei.

Eugen Doga s-a născut pe 1 martie 1937 în satul Mocra, raionul Râbnița. Creaţiile sale muzicale sunt înalt apreciate atât în Republica Moldova, cât şi peste hotarele ei. Maestrul s-a manifestat și în domeniul muzicii de film, devenind unul dintre cei mai renumiți compozitori ai cinematografiei din spațiul post-sovietic.

Pentru meritele sale deosebite, Eugen Doga a fost desemnat Laureat al Premiului de Stat, este Cavaler al Ordinului Republicii şi Artist al Poporului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *