Kennedy spunea: „Dacă arta hrănește rădăcinile culturii noastre, societatea trebuie să îl lase pe artist liber să-și urmeze viziunea indiferent unde îl duce”. Cătălin Soare este un tânăr de 24 de ani, originar din Cluj-Napoca care își urmează pasiunea indiferent de locul unde se află.

sursa foto: arhiva personală

Cătălin cochetează cu desenatul de mic copil, iar pasiunea pentru tatuaje tot cam de pe atunci i se trage, pentru că, nici nu mai ține minte exact când a înțeles că îi este aproape această artă.

„Eu de mic desenam și prin clasa a 11-a înțelesesem că eu nu vreau să lucrez pentru cineva și să merg în fiecare zi la un job care mă va face să mă simt mizerabil. Îmi doream enorm de mult să fac bani din cea ce îmi place, iar în clasa a 12-a am făcut pasul de a îmi cumpăra primul kit de tatuaj și așa am început, încet-încet să învăț de pe internet și să tatuez prietenii apropiați”, povestește Cătălin.

Cătălin este căsătorit cu o moldoveancă, stabilită și ea la Cluj de la 16 ani. Circumstanțele i-au făcut ca în acest an să se întoarcă ambii în Republica Moldova. Deși au fost nevoiți să-și organizeze viața de la zero, tânărul spune că s-a acomodat destul de ușor.

sursa foto: arhiva personală

„Îmi place enorm Clujul, sincer, nu l-aș da pe nici un alt oraș, dar datorită pandemiei și pentru că Daniela își dorise foarte mult să fie lângă părinții ei, am decis să facem o schimbare radicală și să ne mutăm aici în Chișinău pentru o perioadă de timp. Sincer să spun simt că nu aparțin acestui loc, dar de acomodat m-am acomodat destul de ușor. Am avut momente în care parcă regretam, dar îmi treceau rapid”, spune tânărul.

Arta necesită multă investiție, atât financiară, cât și emoțională. Cătălin însă, nu regretă nimic, pentru că face asta cu drag.

„În tatuat investești foarte multă energie și focusare, de aia după o zi plină de tatuat sunt rupt de oboseală. Ca investiție de bani depinde de ce echipamente dorești să îți cumperi. Investiția aproximativă este de 3000€, dar pentru mine merită din plin această investiție, deoarece nu merg cu groază la salon și sunt de fiecare dată entuziasmat de un nou tatuaj pe care urmează să îl fac”, menționează tânărul.

Atunci când decide să-și facă un tatuaj, persoana trebuie să fie sigură și flexibilă și la ideile meșterului.

„O persoană care vrea să-și facă un tatuaj trebuie să știe că fiecare tatuator are propriul lui stil și tatuatorii nu sunt xeroxuri ca să copieze alte tatuaje de la alți artiști”, menționează Cătălin. 

sursa foto: arhiva personală

Deși nu are mult timp de când a început să activeze la Chișinău, Cătălin poate deja să facă o comparație între doritorii de tatuaje din România și cei din Republica Moldova.

„În Moldova încă nu este atât de dezvoltată toată treaba aceasta cu tatuajele, dar abea acum începe să prindă aripi și oamenii iși fac curaj să pună o amprentă pe corpul lor. Tatuajele sunt mai cerute în România și oamenii acolo sunt dispuși să dea mai mulți bani pentru un tatuaj, decât oamenii din Republica Moldova”, conchide Cătălin. 

sursa foto: arhiva personală

L-am provocat pe Cătălin să ne povestească despre cea mai ciudată lucrare.

„Cea mai ciudată cerere de tatuaj a fost unul ce l-am făcut in Danemarka, un bărbat mi-a cerut să îi tatuez numărul de la papuc în talpă”, povestește Cătălin.

AUTOR: Diana Botnaru

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *