Prima seară a Festivalului Cerbul de Aur îi aduce alături pe Ilinca Avram, prezentatoarea matinalului de la TVR Moldova şi Aurelian Temişan. Ea blondă, el brunet, ea moldoveancă din Basarabia, el oltean de la Craiova, ea firavă şi delicată, el înalt şi puternic. Amândoi, însă, artişti obişnuiţi cu scena şi publicul. Ilinca şi Aurelian sunt cei doi prezentatori ai spectacolului ce deschide ediţia aniversară Cerbul de Aur 2018.
„De la ultima ediţie a Cerbului din 2009, pe care de altfel am prezentat-o, iată-ne în 2018, la ediţia jubiliară. Către cine va pleca Cerbul? Va rămâne undeva în România, va pleca în Europa sau într-un alt colţ al lumii? Nu ştim. Ştim doar că, în perioada 29 august – 2 septembrie, ne vedem în Piaţa Sfatului, la Cerbul de Aur”, ne anunţă Aurelian. „Pe 29 vă dau întâlnire direct de pe scenă pentru că voi fi la cârma prezentărilor. Aşadar, ne vedem pe scenă, la seara de deschidere a Cerbului!”.
Om de televiziune, dar pasionată şi de muzică, Ilinca debutează pe scena din Piaţa Sfatului la braţul lui Aurelian Temişan, aflat la a doua experienţă ca prezentator al prestigiosului Festival.
„Este o onoare pentru mine să dau start evenimentului anului din Piaţa Sfatului, alături de Aurelian Temișan. Este un eveniment istoric ce marchează 50 de ani de la prima editie, dar şi Centenarul Marii Uniri”, spune Ilinca. „Este şi o mare responsabilitate, având în vedere că doar două basarabence au mai prezentat Cerbul de Aur, acestea fiind marea actriţă Stela Popescu şi inegalabila Anastasia Lazariuc. Va fi o seara memorabilă pentru mine! Vă aşteptăm cu drag în data de 29 august la Braşov, la un spectacol de gală! Ne vedem acolo!”, încheie Ilinca.
Ediţia aniversară debutează pe 29 august, cu o seară de gală dedicată artiştilor care au marcat evenimentul de la Braşov, primul şi cel mai mare Festival Internaţional de interpretare din România. Prima seară este o sărbătoare a laureaţilor Festivalului, de la Luminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat Marele Trofeu, la Paula Seling, Corina Chiriac sau Răzvan Krivach.
REDACTOR: Alexandra Şaiman