UPDATE: Numarul persoanelor decedate in atentatul comis cu un camion la Nisa a ajuns la 84. Alte 100 de persoane sunt ranite, dintre care 18 se afla in stare critica. “Toata Franta este sub amenintarea terorismului islamist”, a reactionat Francois Hollande.

Celebrările de Ziua Franţei au fost întrerupte tragic la Nisa, joi seară, după ce un camion a intrat în mulţimea prezentă la evenimentele din centrul oraşului. Cel puțin 80 de persoane și-au pierdut viața și alte 150 au fost rănite informează Le Figaro.

Ocupanții camionului ar fi deschis focul asupra mulțimii înainte ca șoferul să fie împușcat de forțele de ordine. Un presupus complice ar fi reușit să fugă, scrie Le Parisien.Camionul care a intrat în mulțimea adunată pe promenada des Anglais era de culoare albă.

Circa 100 de persoane care au sărit în mare de frică în timpul atentatului de la Nisa au fost salvate, anunţă surse din cadrul celulei de criză citate de site-ul cotidianului Le Figaro.
Preşedintele Franţei, Francois Hollande, va coordona vineri dimineaţă un consiliu de securitate în format restrîns în urma atentatului comis joi seară la Nisa.
Reuniunea va avea loc vineri la ora 9.00 (10.00, ora Moldovei), a comunicat Palatul Elysee.

Francois Hollande s-a întîlnit imediat după atentat cu premierul Manuel Valls şi cu ministrul de Interne, Bernard Cazeneuve.

Reţeaua teroristă Stat Islamic este principalul suspect în cazul atacului comis joi seară în oraşul francez Nisa, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei.

Autorităţile franceze iau în calcul mai multe ipoteze în cazul atacului în care a fost utilizat un camion. Una dintre ipoteze este cea a unui “act criminal” comis de un extremist, posibil un individ cu afecţiuni mentale.

A doua ipoteză este cea a unui atentat comis de organizaţia teroristă Stat Islamic sau de reţeaua teroristă Al-Qaida. Organizaţia fundamentalistă sunnită Stat Islamic a revendicat atentatele comise pe 13-14 noiembrie 2015 la Paris, soldate cu 130 de morţi. Reţeaua teroristă a avertizat Franţa cu noi atentate, fiind principalul suspect în acest caz, în contextul în care atacul intervine într-un moment simbolic – Ziua Naţională.

CRONOLOGIA EVENIMENTELOR:

UPDATE 09:10 RT a publicat un grafic cu traseul teroristului pe Promenade des Anglais: camionul a mers 2 km prin multime pana ca soferul sa fie ucis.

UPDATE 09:05 Potrivit France Info, Promenade des Anglais va ramane inchisa “pentru o perioada nederminata”. Circulatia este interzisa pe anumite artere. Scaldatul si accesul la plajele publice si private sunt de asemenea interzise in unele zone. Concertul Rihannei, care urma sa aiba loc in aceasta seara la Nisa, a fost anulat. De asemenea, festivalul de jazz. Christian Estrosi, fostul primar al Nisei si presedinte al regiunii Paca, a lansat un apel la prudenta locuitorilor din Nisa, conform France Info.

UPDATE 09:00 Atentat la Nisa: Ce se stie deocamdata

Cel putin 84 de persoane au fost ucise joi noaptea pe Promenada Englezilor din orasul Nisa, din sud-estul Frantei, de un camion care a intrat in multimea adunata pentru a urmari focul de artificii cu ocazia Zilei Nationale, fiind vorba despre un atac ‘terorist’, potrivit presedintelui Francois Hollande. Agentia France Presse sintetizeaza ceea ce se cunoaste pana acum despre acest atentat.

Catre ora locala 23:00 (21:00 GMT), multimea era comasata pe Promenada Englezilor, loc turistic din Nisa, pentru festivitatile traditionale de 14 iulie, Ziua Nationala a Frantei. Focul de artificii tocmai se incheiase cand un camion alb a intrat in multime. El a lovit, pe o distanta de aproape doi kilometri, persoanele care se aflau in calea sa.
”S-au tras focuri de arma si soferul a fost lichidat”, a declarat Sébastien Humbert, subprefectul departamentului Alpes-Maritimes (sud-estul Frantei), in care se afla orasul Nisa. Un perimetru de securitate a fost stabilit imediat in apropierea Promenadei Englezilor.

 

atac in nisa - getty

Vineri in jurul orei locale 01:00 (joi, ora 23:00 GMT), politia tehnica a procedat la primele investigatii cu privire la camionul alb, imobilizat in fata Palatului Mediteranei, un luxos complex hotelier. Pneurile erau sparte, iar usa pasagerului din dreapta soferului ciuruita de gloante. Un plan de urgenta a fost activat la nivelul spitalului din Nisa pentru a putea primi raniti.Acte de identitate pe numele unui franco-tunisian, in varsta de 31 de ani si domiciliat la Nisa, au fost gasite in camion, dar nu se stie daca ele apartin autorului atacului. Potrivit unei surse politienesti, numele barbatului care figura pe documente este singurul cunoscut pentru fapte de drept comun.
Cel putin o arma a fost gasita in interiorul camionului, a precizat o sursa politieneasca. La mai putin de o ora de la producerea faptelor, autoritatile locale au evocat un atentat, cerand localnicilor sa ramana in case.

atac in nisa - getty

Pista unui atac terorist este privilegiata, a afirmat o sursa apropiata anchetei. In jurul orei 01:30 (joi, ora 23:30 GMT), sectia antiterorista a Parchetului din Paris a declansat ancheta din oficiu. La ora locala 03:00 (ora 01:00 GMT), nu era cunoscuta nicio revendicare a atacului. Modalitatea de comitere a acestui atac si data simbolica aleasa amintesc de Al-Qaida si gruparea Stat Islamic. Intr-un mesaj audio difuzat in 2014, purtatorul de cuvant a gruparii Stat Islamic, Abu Mohammed Al-Adnani, ii incuraja pe cei pe care ii numea ‘soldati ai califatului’ sa utilizeze orice arma disponibila. Intr-un astfel de mod a procedat jihadistul Larossi Aballa, care a asasinat cu un cutit, pe 13 iunie, un politist si pe sotia acestuia in locuinta lor din regiunea pariziana

UPDATE 08:40 500 de politisti au fost mobilizati pe strazile din Nisa pentru a securiza orasul, dar si pentru a ancheta atentatului.

atac in nisa - getty

UPDATE 08:20 Bilantul atacului de joi noapte, de la Nisa a crescut la 84 de morti, anunta BFMTV. Peste 100 de oameni au fost raniti in atacul cu un camion ce a vizat multimea stransa pentru a vedea artificiile de Ziua Nationala a Frantei. 18 dintre ei sunt in stare critica.

UPDATE 08:15 Ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, a declarat ca Franta e in razboi cu terorismul: “Suntem in razboi cu teroristii care ne lovesc cu orice pret si sunt violenti”

UPDATE 08:10 Spitalele din Nisa au facut apel catre populatie pentru donare de sange pentru ranitii in urma atacului comis de un barbat de origine tunisiana de Ziua Nationala a Frantei, relateaza AFP.

UPDATE 08:00 Christophe Premat, europarlamentar francez, care se afla in multimea stransa pe Promenade des Anglais in Nisa, a fost salvat de o cana de cafea, relateaza BBC. Barbatul a fost rugat de sotie sa se opreasca pentru o cafea, astfel ca a reusit sa evite atacul.

UPDATE 07:40 Presedintele Frantei, Francois Hollande a calificat masacrul drept un atac terorist, anuntand o serie de masuri suplimentare de securitate.“Este clar ca trebuie sa facem totul pentru a lupta impotriva flagelului terorist”, a subliniat el.“Franta a fost lovita in ziua sa nationala, 14 iulie, simbol al libertatii. Drepturile omului sunt negate de teroristi”, a adaugat liderul de la Elysee, care le-a transmis condoleante victimelor.

El a precizat ca autorul atacului este in curs de a fi identificat si ca autoritatile verifica in prezent daca a avut complici. “Toata Franta este sub amenintarea terorismului islamist. Trebuie sa dam dovada de o vigilenta absoluta si de o hotarare fara ezitare”, a afirmat seful statului francez, prezentand o serie de masuri pe care le va lua in acest sens.
El a afirmat ca va mentine operatiunea “Sentinelle” la un nivel sporit, ce va permite mobilizarea a 10.000 de militari suplimentari, in caz de nevoie. In plus, Hollande va recurge la asa-numita rezerva operationala, adica la toti cei inrolati in fortele militare si de ordine ale tarii, pentru a ajuta efectivele politiei si jandarmeriei, in special in ceea ce priveste controlul frontierelor.

De asemenea, presedintele francez a hotarat sa prelungeasca starea de urgenta cu inca trei luni. “Un proiect de lege in acest sens va fi prezentat Parlamentului saptamana viitoare”, a adaugat el. Pe plan externe, Hollande a anuntat ca Franta isi va intensifica actiunile din Irak si Siria.“Franta este indurerata de aceasta noua tragedie, este oripilata de ce s-a intamplat, aceasta monstruozitate de a folosi un camion pentru a ucide zeci de persoane care tocmai sarbatorisera Ziua Nationala. Franta este indurerata, in lacrimi, dar este puternica”, si-a incheiat Hollande alocutiunea.

atac in nisa- agerpres

UPDATE 07:30 Misiunile diplomatice franceze din Turcia au fost inchise miercuri din motive de securitate si au anulat festivitatile prevazute pe 14 iulie cu ocazia Zilei Nationale a Frantei, a anuntat ambasada Frantei la Ankara, intr-un comunicat, relateaza Reuters si AFP. “Ambasada Frantei de la Ankara si Consulatul general de la Istanbul vor fi inchise incepand de miercuri 13 iulie, de la ora 13:00 (10:00 GMT), pana la noi ordine”, se precizeaza in comunicat. Consulatul general al Frantei de la Istanbul urma sa organizeze o receptie miercuri seara pentru a marca Ziua Nationala, in timp ce misiunile diplomatice franceze de la Ankara si din orasul de coasta Izmir planificasera organizarea unor festivitati pentru joi.

UPDATE 07:20 Cel putin doi americani au fost ucisi, iar doi cetateni chinezi au fost raniti in atacul terorist de la Nisa, din noaptea de joi spre vineri, relateaza presa din SUA, respectiv China. Cei doi americani morti erau tata si fiu. Ei se aflau pe Promenade des Anglais, din Nisa, pentru a sarbatori Ziua Nationala a Frantei, cand un sofer si-a condus camionul in multime.

UPDATE 07:25 Printre victime se afla un inalt official al politiei de frontiera, potrivit unor surse din ministerul de interne, relateaza Le Figaro

UPDATE 07:10 Organizatia terorista ISIS sarbatoreste pe Twitter atacul din NISA. O imagine cu turnul Eiffel in flacari a fost distribuita pe reteaua de socializare. Cu toate acestea atacul nu a fost revendicat de Statul Islamic. Intr-o alta imagine, teroristii anunta ca urmatoare tinta este Berlinul.

isis twitter

UPDATE 07:00 Presedintele francez Francois Hollande si-a anuntat decizia de a apela la rezervisti pentru a asigura protectia teritoriului dupa atentatul care a facut cel putin 80 de morti joi la Nisa (sud-est), relateaza AFP. “Am decis sa fac apel la rezerva operationala, adica la toti cei care au fost la un moment dat sub drapelul militar sau in efectivele jandarmeriei pentru a veni in ajutorul efectivelor de politisti si de jandarmi”, a spus el intr-o alocutiune televizata, evocand posibilitatea de a-i utiliza pentru “controlul frontierelor”.

atac in nisa- agerpres

UPDATE 06:55 Un locuitor din Nisa de origine tunisiana se afla la volanul camionului care a lovit joi seara multimea adunata pe Promenades des Anglais, scrie Le Figaro. Tanarul in varsta de 31 de ani ar fi deschis focul asupra multimii in timp ce conducea.

Suspectul ucis dupa atacul de la Nisa, soldat cu 80 de morti, era cunoscut fortelor de ordine pentru infractiuni mici inainte de masacru si nu era suspect de terorism, relateaza Le Parisien. Nascut in Franta, in 1985, barbatul nu era urmarit de serviciile de securitate sub suspiciune de extremism. Cartea sa de identitate a fost gasita in camion. Potrivit unor surse apropiate anchetei, barbatul este de origine tunisiana. Presa franceza nu a anuntat deocamdata numele acestuia, dar a precizat ca vehiculul cu care a comis masacrul, un camion, era inchiriat.

atac in nisa- agerpres

UPDATE 06:50 Presedintele Frantei a indicat intr-un discurs pentru natiune ca starea de urgenta din Franta, care urma sa expire pe 26 iulie, va fi prelungita cu trei luni si a aratat ca va merge la Nisa vineri pentru a-si exprima sprijinul fata de acest oras.

UPDATE 06:30 Numarul persoanelor decedate in atentatul comis cu un camion la Nisa a ajuns la 80, in timp ce 18 se afla in stare critica, a anuntat vineri dimineata ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, citat de EFE.

UPDATE 06:00 Primarul Christian Estrosi si presedintele Francois Hollande au anuntat ca 77 de oameni au murit in atac, dar ministrul de interne Bernard Cazeneuve a revizuit ulterior bilantul la 80. El a precizat ca cel putin 18 oameni sunt in stare critica si multi altii raniti. Presedintele Francois Hollande, care s-a intors de urgenta la Paris din sudul Frantei, dupa atac, a rostit un discurs sobru.“Toata Franta este sub amenintarea terorismul islamist. Trebuie sa dam dovada de o vigilenta absoluta si de o hotarare fara ezitare”, a afirmat seful statului, prezentand o serie masuri pe care le va lua in acest sens.

El a afirmat ca va mentine operatiunea “Sentinelle” la un nivel sporit, ce va permite mobilizarea a 10.000 de militari suplimentari, in caz de nevoie. In plus, Hollande va recurge la asa-numita rezerva operationala, adica la toti cei inrolati in fortele militare si de ordine ale tarii, pentru a ajuta efectivele politiei si jandarmeriei, in special in ceea ce priveste controlul frontierelor.

De asemenea, presedintele francez a hotarat sa prelungeasca starea de urgenta cu inca trei luni. “Un proiect de lege in acest sens va fi prezentat Parlamentului saptamana viitoare”, a adaugat el.

Pe plan extern, Hollande a anuntat ca Franta isi va intensifica actiunile din Irak si Siria.

“Franta este indurerata de aceasta noua tragedie, este oripilata de ce s-a intamplat, aceasta monstruozitate de a folosi un camion pentru a ucide zeci de persoane care tocmai sarbatorisera Ziua Nationala. Franta este indurerata, in lacrimi, dar este puternica”, si-a incheiat Hollande alocutiunea.

UPDATE 3:07 Sunt 76 de morti, potrivit Le Figaro. 16 persoane se zbat intre viata si moarte.

UPDATE 3:02 Bilantul atacului de la Nisa a crescut la 74 de morti si cel putin 120 de raniti, dintre care 42 in stare critica, relateaza Mediapart.

UPDATE 2:50 Nicio grupare nu a revendicat deocamdata atacul de la Nisa, soldat cu cel putin 74 de morti, dar grupurile care sustin organizatia terorista Statul Islamic sarbatoresc, a anuntat centrul de monitorizare a mediilor jihadiste SITE, citat de Daily Telegraph.

UPDATE 2:39 Se pare ca soferul ar fi avut un complice, care a reusit sa fuga de la fata locului, relateaza Itele. Barbatul este cautat acum de fortele de ordine.

UPDATE 2:24 Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a fost informat joi seara despre situatia de la Nisa, in Franta, unde mai multe zeci de persoane si-au pierdut viata cand un camion a patruns in viteza in multimea care asista la focurile de artificii cu ocazia Zilei Nationale a Frantei, transmite AFP.

UPDATE 2:15 Ministerul francez de Interne a anuntat pe Twitter ca la Nisa, unde joi seara a fost comis un atentat cu un camion care a patruns in mulrime pe Promenades des Anglais, nu au fost luati ostatici, potrivit Le Figaro.

Individul care conducea camionul a fost neutralizat si urmeaza sa se stabileasca motivul si daca a actionat singur, potrivit sursei amintite.

UPDATE 2:10 Reuters publica o imagine cutremuratoare cu carnagiul de la Nisa.

UPDATE 02:00 Un corespondent al AFP a vazut un camion alb care a intrat in plina viteza in multime, provocand un moment de panica. “A fost haosul absolut” in aceste locuri situate in centrul turistic al marelui oras de pe Coasta de Azur, a descris el.

UPDATE 01:50 Le Figaro a anuntat 73 de morti, citand surse judiciare locale. “Cel putin 73 de persoane au murit”, au facut cunoscut surse din cadrul politiei orasului Nisa. Sunt poate “vreo suta de raniti, dar bilantul este inca nesigur”, a spus subprefectul departamentului Alpes-Maritimes, Sébastien Humbert

UPDATE 01:45 Un suspect, complice, ar fi fost retinut intr-un restaurant de politie in acest caz, relateaza Euronews. Informatia NU a fost confirmata oficial. Autoritatile anunta ca atacul NU a fost urmat de o luare de ostatici.

UPDATE 01:40 Bilantul extrem de mare se explica prin faptul ca vehiculul a parcurs cateva sute de metri pe Promenade des Anglais, inainte de a fi oprit. Camionul a lovit oamenii cu viteza maxima, ceea ce a generat momente de panica.

UPDATE 01:45 Bilantul atentului de la Nisa a ajuns la 60 de morti si circa 100 de raniti, a anuntat Parchetul din Nisa, relateaza Le Parisien

UPDATE 01:40 Mai multe arme si grenade au fost gasite in interiorul camionului care a intrat in multimea care urmarea focurile de artificii la Nisa, relateaza la Figaro.

Sursa: digi24.ro , protv.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *