Asociația de Caritate “The Moldova Project” (TMP) este în căutarea celor mai activi voluntari care doresc să se implice în proiectul: Building Project – Proiect de Construcție/ Reparație a caselor familiilor vulnerabile beneficiare a proiectelor TMP, aflate sub tutela Organizației.
Scopul acestui proiect este de a îmbunătăți condițiile de trai a familiilor vulnerabile din RM. Timp de 10 zile se va lucra împreună cu cîteva familii defavorizate din com. Geamăna și Ciobanovca, r-ul Anenii Noi, casele cărora sunt foarte deteriorate, ajutându-i să efectueze lucrările necesare de reparație, astfel încât locuințele lor să devină mai sigure, să aibă posibilități reale de a fi încălzite în timp de iarnă și să aibă acces la sanitație.
La proiect vor participa peste 20 voluntari din Irlanda și Marea Britanie, care împreună cu voluntarii din Moldova și familiile vor realiza schimbarea!
Cerințele față de voluntari:
- Cunoaștearea excelentă a limbii engleze pentru a putea facilita comunicarea voluntarilor internaționali cu localnicii
- Participarea la proiect pe întreaga perioadă planificată: Building Project (28 iulie – 7 august)
- Abilități de comunicare și spirit de echipă
- Dorința de implicare nemijlocit la activități de reparație cum ar fi: amestecarea/ pregătirea cimentului, vopsitul pereților, ușilor etc, chiar și la stricat dacă va fi necesar etc.
- Empatie față de persoanele defavorizate
- Nu este neapărat nevoie de experiență în construcție pentru a participa la proiect, pentru noi toate abilitățile sunt utile și foarte necesare!
Oferim:
- posibilitatea de a practica engleza cu voluntari internaționali
- echipă super motivată de a produce schimbări în comunitate
- copii dornici de a se juca cu tine
- experiență în anumite activități de construcție
- certificat de participare
- transport pentru deplasare la activități
- prînz și snack-uri gustoase
- multă distracție și o experiență unică, de neuitat!
Doritorii sunt rugați să expedieze scrisoarea de motivare și o mică descriere despre experiențele anterioare de implicare în activități de voluntariat până pe data de 24 iunie la adresa: morozovvictoria@gmail.com
„Acest proiect va găzdui în RM peste 20 de voluntari internaționali timp de 20 de zile. Din experiențele anterioare este cert faptul că aceasta este o oportunitate extraordinară pentru voluntarii din țară de a se molipsi de motivație necondiționată de a ajuta persoane vulnerabile, de a învăța despre experiențele internaționale în colectare de fonduri, de a-și practica engleza și crea noi prieteni de peste ocean, și cel mai important de a-i face fericiți pe niște copii care sunt în dificultate temporară. Activitățile sunt obositoare, deci veți avea nevoie de multă energie dar promitem că va fi și foarte distractiv! Așteptăm cu nerăbdare să te avem parte a echipei!”
Victoria Morozov, directorul în Moldova al Asociației de Caritate „The Moldova Project”