Se pare că duhoarea care a pus stăpânire pe Capitală, în ultima lună de zile, poate deveni pe bună dreptate o “atracție turistică”. Și asta deoarece, câțiva tineri au decis să lupte într-un mod original cu mirosul neplăcut ce vine de la Stația de Epurare. Aceștia au elaborat trei indicatoare creative pe care este inscripționat mesajul “AROMA CHIȘINĂULUI”.

Tinerii de la Night Creatures spun că prin instalarea acestor indicatoare vor să atragă atenția localnicilor, dar și turiștilor care sunt în număr mare prin Chișinău despre situația în care se află Capitala noastră, iar autoritățile pasează problema de la o instituție la alta, și noi continuăm să respirăm această “aromă”. De fapt, mesajul textual și pictografic de pe aceste indicatoare bat un semnal de alarmă și încearcă să mobilizeze oamenii să întreprindă măsuri pentru a ameliora situația în care ne-am pomenit.

Asemenea indicatoare care semnalează problema Chișinăului sunt în sectorul Botanica, pe strada Sarmizetusa nr.35, lângă Universitatea de Stat a Moldovei, mai exact la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu cu Alexandr Pușkin. Iar al treilea indicator a fost instalat și pe strada Albișoara, însă după scurt timp, acesta a dispărut.

Între timp, Procuratura Generală a dispus inițierea a două procese penale pentru elucidarea complexă a circumstanțelor, identificarea persoanelor vinovate și eventuala recuperare a daunelor cauzate în cazul duhorii din Chișinău. Până una, alta, nu ne rămâne decât să așteptăm rezultatele ancehtelor și să respirăm cu “AROMA CHIȘINĂULUI” – un brand local care în doar câteva zile a reușit să se impună și să rămână o atracție cu adevărat.

AUTOR: Vitalie Guțu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *