Mariajul dintre Angelina şi Brad nu a îmbătrânit precum un vin bun, dar asta nu înseamnă că afacerea lor nu va da în continuare roade dintre cele mai bune. Castelul Miraval, deţinut în sudul Franţei de către Brad Pitt şi Angelina Jolie, nu va fi vândut. Mai mult, săptămâna aceasta a fost lansat şi primul ulei de măsline extra virgin, organic, creat din măsline de pe acest domeniu.

Marc Perrin, cel care se ocupă de proprietatea din Provence a celor doi, a dezminţit săptămna acesta zvonurile potrivit cărora castelul este de vânzare, deşi cuplul este în divorţ din septembrie 2016.

“Este o investiţie pentru copiii lor. Au reconfirmat acest lucru şi iau parte la tot ce are legătură cu domeniul”, a declarat Perrin. “Avem proiecte pe termen lung şi tocmai am lansat Miraval rosé din ultima recoltă, îmbuteliat sub numele Pitt, Jolie şi Perrin”, a adăugat Marc Perrin, potrivit foxnews.com.

Jolie şi Pitt au cumpărat Miraval în 2011, pentru 60 de milioane de dolari. Primele 6000 de sticle de Miraval Rosé s-au vândut în doar cinci ore de când au ajuns pe piaţă, în 2012.

În acest moment, se lucrează la trei vinuri noi Miraval: un vin roşu de Provence făcut din Syrah, un Mourvèdre şi un Cabernet Franc. Acestea toate pe lângă rosé-ul multipremiat şi cele două vinuri albe aflate în producţie, a anunţat Perrin. Mai mult, Miraval a lansat recent un ulei de măsline organic, extra virgin, creat din măsline de pe domeniu. Uleiul este vândut într-o sticlă de ceramică neagră, pentu a se păstra în cele mai bune condiţii, la preţul de 29 de euro jumătatea de litru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *