Uniunea Europeană opreşte programul de dezvoltare a infrastructurii în 6 puncte de trecere a frontierei pentru Ucraina, scrie pe blogul său expertul în securitate, Rosian Vasiloi.

Marţi, 20 februarie 2018 Reuters agenția de știri din Marea Britanie a publicat un articol Exclusive: EU scraps border projects as ‘Ukraine fatigue’ grows”.

Astfel, U.E. are mari îndoieli cu privire la capacitatea autorităţilor ucrainene de a întreprinde reforme în schimbul asistenţei europene de miliarde de euro. Programul prevedea dezvoltarea infrastructurii în 6 puncte de trecere a frontierei pentru Ucraina, aflate la frontiera externă a UE (Polonia – 2, Slovacia – 1, Ungaria – 1 şi România – 2), fiind lansat în 2014.
Programul a eşuat însă după o serie de întârzieri, greşeli şi depăşiri de costuri în care au fost implicaţi oficiali locali şi contractori, conform unei corespondenţe interne a autorităţilor ucrainene cu Comisia Europeană, puse la dispoziţie de o sursă guvernamentală.

”În urma evaluării noastre, am concluzionat că proiectele nu pot fi finalizate în termen. Cele şase proiecte sunt acum pe cale de a fi închise, iar banii necheltuiţi, rambursaţi”, a declarat un purtător de cuvânt al UE.

”Există o certă oboseală în ce priveşte Ucraina. Oamenii sunt exasperaţi de lipsa reformelor, în special de corupţie. Lucrurile au intrat în impas”, a declarat un oficial european de rang înalt, implicat în negocierile cu autorităţile de la Kiev. El a subliniat însă că UE va continua să sprijine Ucraina, care rămâne fragilă după patru ani de la anexarea Crimeei de către Rusia şi implicarea directă a Federaţiei Ruse în războiul din estul ţării.

La sfârşitul lui 2017, niciunul din cele şase proiecte de puncte de control nu a fost finalizat, chiar dacă UE a pus la dispoziţie 29,2 milioane de euro.

Întreaga analiză o puteţi pe rosianvasiloi.blogspot.md.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *