Cetăţenii Republicii Moldova care încalcă regimul de carantină instituit de autorităţile de la Chişinău sau completează cu date eronate fișele epidemiologice riscă amenzi și chiar răspundere penală. Guvernul moldovean a aprobat mai multe modificări legislative în acest sens.

Documentul urmează să ajungă în parlamentul de la Chişinău. Astfel, nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire şi combaterea a bolilor epidemice va fi pedepsită cu o amendă de peste 1000 de euro pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice până la 3700 de euro. Mai mult, moldovenii care prezintă intenţionat falsă sau incompletă a datelor ori refuzul de a prezenta datele necesare completării fişei epidimiologice se sancţionează până la 1350 de euro. De asemenea, cei care vor răspândi bolile epidemice riscă trei ani de puşcărie. Iar dacă aceste fapte au cauzat din imprudență vătămarea gravă sau medie a sănătății sau decesul persoanei, acestea se vor pedepsi cu până la șapte ani de închisoare.

Proiectul vine în contextul în care în Republica Moldova au fost înregistrate trei cazuri de coronavirus.

În după-amiaza zilei,  la Chişinău a fost creat un Centru unic de monitorizare şi s-au înăsprit controalele la frontiere. Potrivit preşedintelui moldovean Igor Dodon, Republica Moldova este pregătită pentru a face faţă unui număr de câteva sute de îmbolnăviri. În urma şedinţei, Consiliului Suprem de Securitate a Moldovei au fost elaborate 4 scenarii posibile pentru Republica Moldova și protocoalele necesare pentru aplicare în cazul acestora: primul scenariu este cel în care numărul de cazuri confirmate de coronavirus rămâne așa cum este și în prezent. Al doilea scenariu reprezintă posibilitatea creștere a numărului de cazuri până la 400. Al treilea scenariu prevede o progresare a numărului de cazuri de infecție până la 1.000. Și al patrulea scenariu reprezintă o posibilă creștere a cazurilor de infecție peste 1.000.

În present, Republica Moldova dispune de 300 de teste pentru depistarea coronavirusului, iar mâine urmează să primească alte 1000 de teste din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *