Uite, că se fac anul acesta 29 ani din ziua când Republica Moldova și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică. 29 ani ne-au trebuit ca să înțelegem, din punctul meu de vedere, că nu suntem capabili de nimic!

Avem un stat falimentat. Un stat care nu poate fi independent. Un Stat neStat! E trist să recunoaștem, dar ăsta e adevărul! Timp de 29 ani, am reușit performanța de a demonstra mereu că nu putem, nu vrem, nu facem, nu suntem! Nu vă supărați, dar o dată în an, măcar de Ziua Independenței, trebuie să ne privim sincer în ochi și, ca la o mărturisire în fața sufletului nostru, trebuie să recunoaștem niște adevăruri. Din păcate, dureroase, pentru că, prea puține lucruri frumoase s-au înfăptuit. Am fost ultimul stat care a părăsit Uniunea Sovietică, practic, am părăsit cadavrul URSS. Chiar și Rusia a plecat înaintea noastră.

Eu cred că e o dovadă în plus că suntem fricoși, lași și ne-am lăsat atât de mult zombați de acest regim crud, că nici până azi nu ne mai găsim drumul spre independență. Și, în lipsă de alternative, tânjim iar și iar după ciubota sub care se trăia greu, dar fără responsabilități. Ce-am avut? Am avut o clipă de libertate, în care să ne recăpătăm libertatea și demnitatea. Ce-am căpătat, de fapt? Câteva zile de romantism al eliberării, un război pe Nistru, care mai stă și azi, ca o rană deschisă, sărăcie, emigrare masivă și continuă, hoți mici, hoți mari, vorbe frumoase despre integrări, profitori, haos și multă minciună. Veți spune că sunt dur, că nu e chiar atât de rău… Că, uite, avem pâine și la pâine… Că au fost vremuri mai grele… Voi spune că altele sunt standardele de viață în sec.XXI.

Jumătate din populația dintre Prut și Nistru locuiește, deja, de zeci de ani în alte țări. Iar cealaltă jumătate rezistă sărăciei și haosului acasă. Pentru că am avut mereu guvernări iresponsabile. Politicani (nu politicieni), care au venit pe rând să-și asigure un post călduț, legături, interese, apoi s-au retras liniștiți în oazele lor și trăiesc bine-mersi cu afaceri de milioane și pensii frumoase! Iar poporul alege alții. Și ăștia sunt la fel sau mai răi. Pentru că, dacă înainte, mai găseai câte un politician care să lupte pentru binele basarabenilor, acum, am umplut parlamentul și guvernul cu oameni care n-au nicio treabă cu problemele noastre, atât ale celor din țară, cât și ale celor plecați.

Cum se vede Republica Moldova de peste hotare? La nivel internațional, este o pată cenușie, necunoscută și neinteresantă. Un stat ex-sovietic, sărac și cu mentalitate comunistă. Un stat care nu are grijă de cetățenii săi! Cum o văd turiștii? Vin, distracție și fete frumoase. Cum o vedem noi, basarabenii duși prin lume? Un dor, un mare dor! Și cu cât mai mult trece timpul, cu atât mai mult ne îndepărtăm și dorul devine tot mai mic și mai rece. Pentru că, indiferența naște indiferență. Pentru că, ochii care nu se văd, se uită! Pentru că așteptările față de guvernări dispar, iar dezamăgirile cresc. Vedem noi un stat mai stabil, mai sănătos, mai frumos atunci când revenim? Nu. Cu fiecare an, dezamăgirea întoarcerii crește. Sate pustii, oameni săraci, prețuri mai mari de trei ori decât cele din țară, lipsă totală de perspectivă, o politică distructivă, nimic bun, din păcate. Zic din păcate, pentru că chiar nu mai cred că există o speranță pentru această palmă de pământ. Atâta tristețe văd, că, atunci când mă întreabă cineva de ce-am plecat, îmi vine să-l întreb: dar tu la ce mai stai? La ce mai speri? În ce mai crezi? E foarte dur gândul că nu ai la ce reveni în statul Republica Moldova. Pentru că, acasă, este altceva. “Acasă” nu e despre taxe, interese și politicieni…

Diaspora își construiește viitorul peste hotare. Greu, dar frumos, în cele mai multe cazuri. Și fiecare moldovean are o Moldovă a lui în casa sa de peste hotare. Și fiecare moldovean de peste hotare poartă în suflet o Moldovă frumoasă, cu sunetele copilăriei, cu pâine coaptă, cu părinți tineri și timpuri mai bune. Și ne întrebăm mereu, de ce nu s-ar putea și la noi, ca aici? S-ar putea, dar fără corupție, fără banditism și cu multă dragoste de țară! S-ar putea! Dar are cine? Atât i-ar trebui Republicii Moldova! Dragoste de țară! Și atunci când fiecare politician, deputat, ministru și om simplu va înțelege acest lucru, situația se va schimba. Noi am avut nevoie de o sărbătoare a independenței pentru a marca istoric eliberarea de monstrul sovietic.

Astăzi, însă, independența nu e de ajuns, astăzi, trebuie să construim poduri, relații, colaborări cu statele civilizate și să mergem înainte! Singuri, e imposibil! Pe plan internațional, doar partenerii puternici te ajută să crești!

Deci, eu îi urez Republicii Moldova, să-și găsească în sfârșit rostul pe harta lumii, să-și facă prieteni, să repare greșelile vechi și să înceapă să acționeze ca un stat de drept, dacă asta se vrea!

AUTOR: Alexandru Cazacu, moldovean stabilit în Italia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *