Un număr de 18.748 de secții de votare s-au deschis în România, duminică, la ora 7.00, la al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este de 18.217.411 cetățeni, scrie stiri.tvr.ro.
Potrivit datelor BEC, până la ora 13.00 au votat 4.021.634 de alegători, dintre care 2.363.058 în mediul urban și 1.658.576 în mediul rural.
Județe fruntașe: Ilfov (28%), Teleorman (25,6%), Constanța (25,6%).
Județe codașe: Harghita (9,7%), Covasna (10,7%), Satu Mare (15,9%).
În Bucureşti au votat, până la ora 13.00, 401.184 de alegători, reprezentând 22,3%.
În primul tur al alegerilor prezidențiale, la aceeași oră, prezența la urne a fost de 20,68%.