Antreprenoriatul feminin se poate dezvolta doar atunci când factorii de decizie vor lansa o colaborare de durată și vor reuși să discute, de comun acord, ca să găsească soluții la provocările prin care sunt nevoite să treacă femeile din business. Este una dintre concluziile primei zile a Conferinței Internaționale „Promovarea Antreprenoriatului Feminin în Europa de Est”, care se desfășoară în acest sfârșit de săptămână la Chișinău.
OLLE SCHMIDT, vicepreședintele European Liberal Forum, Membru al Boardului Director
Personal nu am nicio tangență cu antreprenoriatul, dar soția mea gestionează o afacere, de aceea cunosc toate etapele prin care trece un business, precum și provocările, oportunitățile care apar odată ce pornești pe acest drum. De aceea este important ca să se discute și să se ofere soluții la promovarea și impulsionarea creșterii numărului și calității femeilor din antreprenoriat.
Conferința a avut mai multe componente, precum: Paneluri de discuție, în cadrul cărora a fost abordată promovarea femeilor în afaceri prin prisma programelor politice, sociale, media; Open Space-uri, care au dezbătut provocările cu care se confruntă reprezentatele businessului, WE Startup Huddle a permis antreprenoarelor din Republica Moldova, Olanda și Bulgaria să împărtășească din experiența de gestionare a afacerii; World Cafe – a prezentat participantelor programe de stimulare a implicării femeilor în funcții de conducere.
OLESEA FORTUNA, președinta GEN Moldova
Am parcurs diferite dimensiuni ale antreprenoriatului feminin: cultura, educația, programele de promovare și advocacy și abia aștept a doua zi pentru a discuta, mai pe larg, stimulentele și politicile de dezvoltare, pentru îmbunătățirea nivelului antreprenoriatului feminin din Republica Moldova și cel regional. Cred foarte mult în schimbul de la egal la egal și mă bucur să avem colegi cu care putem să formăm relații de lungă durată și împărtăși această expertiză.
La rândul lui, Daniel Kadikk, Director de Proiecte a Oficiului Europa de Sud-Est a Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, a spus că organizația se implică activ în promovarea antreprenoriatului feminin nu doar local, ci la nivel regional.
Speak-erii străini au menționat că, de cele mai dese ori, reușesc să acumuleze experiență de la persoanele pe care vin să le instruiască.
Participantele au declarat că evenimentul aduce o notă nouă în ciclul activităților pentru antreprenoare.
OLGA POSTOVANU, manager, Incubatorul de Afaceri din Cimișlia
Expertiza și motivația antreprenoarelor din diverse țări inspiră și învață în același timp că orice afacere din orice domeniu, până la succesul mult scontat, poate avea și eșecuri. Este apreciat faptul că femeile din diverse țări reușesc să gestioneze businessul, să se implice în susținerea comunității, inclusiv să aleagă să facă și politică.
ANITA KLASANOVA, antreprenoare din Bulgaria, co-fondatoare a companiei Roo Brands.
Sunt impresionată de persoanele pe care le-am cunoscut în cadrul Conferinței. Am văzut implicare, se observă că participantele au venit pentru că sunt în căutare de soluții sau surse de inspirație pentru a dezvolta/lansa afacerea. Este o onoare să fiu aici. Ascesiunea mea spre un alt nivel a început atunci când presigioasa revistă „Forbes” m-a inclus în topul antreprenoarelor de succes. Participarea la acest eveniment deschide noi porți pentru mine și îmi permite să cresc și să împărtășesc experiența personală.
Conferința „Promovarea Antreprenoriatului Feminin în Europa de Est”, va avea continuitate în regiuni. În perioada 13-14 iunie vor fi organizate două Ateliere de Lucru în pentru femeile antreprenoare din Cimișlia, Basarabeasca și Ungheni.