Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
Imediat după ce au citit declaraţia lui Nelly Ciobanu vizavi de apartamentul oferit de comunişti, băieţii din Akord şi impresarul lor, Iurie Bădicu, au sărit în apărarea interpretei.

Prezenţi la emisiunea „Prânz cu stele”, la Jurnal FM, în glumă, Akord a zis că vor şi ei daruri din partea Guvernului. Igor Sârbu vrea apartament şi el, Igor Stribiţchi îşi doreşte avion şi soţie, iar Victor Railean – o insulă. Doar Iurie Bădicu a stat puţin pe gânduri, acesta încă nu s-a gândit ce să ceară Guvernului. După ce au pus punct glumei, impresarul formaţiei a ţinut să facă şi o declaraţie.

„Nelly Ciobanu a reprezentat foarte bine ţara noastră la Eurovision. Mă uit acum ce fac jurnaliştii noştri pentru că i-a dat apartament comuniştii. Dacă aş fi membru al actualei guvernări i-aş da un apartament de 10 ori mai bun. Poate chiar şi o casă. Ea ce trebuia să facă, să doarmă în gară? Nelly este parte a patrimoniului naţional”, spune Iurie Bădicu.

Akord a ţinut să precizeze că retragerea lor de la Eurovision este o surpriză neplăcută de moment. Astfel, mai mulţi interpreţi vor avea ocazia să-şi încerce norocul la Eurovision. Nu este exclus ca locul lor să fie luat de Pavel Turcu.

Din cauza ofertelor mai avantajoase, cei patru au decis să renunţe. „Nu ne dorim concursuri de acest calibru, ne referim la Eurovision. Am renunţat din motive serioase. Avem o prioritate care bate acest concurs. Pe zi ce trece ne convingem că am făcut pasul care trebuie. Organizatorii concursului vor permite la încă opt piese să ajungă în semifinală. Nu cred că în acest bal mascat ar trebui să fie şi formaţia Akord. Nu vrem să cădem în capcana unor asemenea lucruri neserioase. Nu este cazul să vorbim despre plagiat. Acest lucru trebuie să o dovedească doar experţii. Când se închide o uşă, se deschide o poartă. Aşa ni s-a întâmplat nouă”, au declarat băieţii din Akord.



Soursa:
Lena NEGRU
"Apropo magazin"
admin: 03.02.10 - 08:03
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
valium - buy valium buy phentermine online - buy phentermine 37.5 buy klonopin - buy klonopin no prescription buy ativan online no prescription - buy ativan online without a prescription buy cialis canada - buy cialis online without a prescription buy valium without prescription - buy valium buy phentermine online - buy phentermine diet pills levitra - buy levitra cheap
05.09.10 - 06:59
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
buy cialis 5mg - buy cialis online when to mature follicles appear on clomid - clomid pregnancy can i take anti-nausea medication while on zoloft - zoloft reviews zithromax for stds - zithromax overnight delivery celebrex attorneys dallas - buy something like celebrex buy xanax without prescription - buy xanax lamisil direct - posologie lamisil
05.09.10 - 06:58
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
cialis - buy cialis generic buy xanax - buy xanax online without prescription buy phentermine without prescription - buy phentermine online no prescription buy cialis professional - buy cialis online in usa buy xanax - generic xanax buy tramadol online - tramadol buy ambien canada - buy ambien no prescription buy xanax online - buy xanax online without prescription buy cialis without prescription - cialis buy viagra cheap - buy viagra cheap
02.09.10 - 18:38
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
valtrex without prescription - is there a generic for valtrex buy cialis without prescription - buy cialis from canada who should not take nexium - nexium prevacid imitrex iui - imitrex nursing care considerations buy xanax - buy xanax buy tramadol no prescription - buy tramadol online buy ambien without a prescription - buy ambien online no prescription buy xanax - buy xanax overnight delivery cialis - buy cialis canada buy viagra online without prescription - buy viagra online
02.09.10 - 07:58
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
acyclovir valtrex - valtrex usage buy cialis generic - cialis can nexium treat cachalisia? - aciphex nexium phentermine pravachol ok to take imitrex with codeine - how much imitrex and zofran is too much? buy xanax online valium - what is xanax used fo tramadol is a non-steroidal anti-inflammatory - purchase tramadol pharmacy online picture of ambien zolpidem - ambien buy online
01.09.10 - 10:47
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
valtrex caplets - does valtrex really work? buy cialis from canada - buy cialis without prescription pantoprazole vs nexium - coupon for nexium how long till imitrex is out of your system - diffedrence between imitrex sumatriptan succinate tablets buy xanax online legally - buy xanax without prescription tramadol - buy tramadol buy ambien - buy ambien online without prescription
01.09.10 - 08:09
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
is cialis available on nhs - cialis levitra vs does clomid increase rate of birth defects - what percent of clomid users get pregnant first time how long does zoloft take to work - anxiety disorder social zoloft buy cheap zithromax - online prescription zithromax celebrex cancer - celebrex vs bextra xanax for dogs dosage - xanax manufacturers buy lamisil online - lamisil at pills buy generic valium no membership - the verve valium skies phentermine weight loss medicine - phentermine rx online purchase ambien cr prescribing - Ambien fed ex cheap
01.09.10 - 03:56
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
buy cialis without prescription - cialis what are the side effects of the clomid challenge - clomid when does ovulation occur how does prozac or zoloft make you feel? - can you get a eurphoric feeling with zoloft zithromax indications - can zithromax cause anxiety celebrex adverse side effects - celebrex lawyer buy xanax - xanax lamisil medicine - lamisil before and after photo buy valium - generic valium buy phentermine without prescription - buy phentermine buy ambien online no prescription - buy ambien
01.09.10 - 03:54
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
cialis tedavi - generic cialis canada klonopin - buy klonopin online buy ativan no prescription - buy ativan online buy ambien online - Ambien fed ex cheap buy cialis super active - purchase cialis on the web buy valium omnline - valium image generic xanax without prescription - side effects of xanax overdose phentermine diet meds - phentermine csript how to be prescribed valium - valium dose for anxiety buy levitra - levitra
29.08.10 - 20:26
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
cialis - cialis buy klonopin online without prescription - buy klonopin online without a prescription buy ativan without prescription - buy ativan buy ambien no prescription - buy ambien online without prescription buy cialis professional - buy generic cialis buy valium online no prescription - buy valium online xanax - xanax buy phentermine online - buy phentermine online no prescription buy valium online without prescription - cheap valium buy levitra 20 mg - buy levitra cheap
29.08.10 - 19:52
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
cialis - buy cialis generic viagra - buy viagra online phentermine - buy phentermine online buy tramadol cheap - buy tramadol online buy fioricet cheap - buy fioricet with codeine online buy viagra in mexico - buy viagra canada buy cialis 20mg - buy cialis professional buy xanax online legally - buy xanax overnight delivery buy phentermine diet pills - buy phentermine
28.08.10 - 17:10
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
young men cialis - over seas cialis buy klonopin without prescription - buy klonopin online without a prescription ativan - buy ativan buy ambien sleeping pill uk - canadian pharmacy Ambien actor in cialis commercial - Cialis ups delivery valium administered in endotracheal tube - generic valium drug buy valium order xanax online no prescription - buy xanax online legally phentermine prescription weight control - online order phentermine prescription pictures of valium color yellow - valium for anesthesia levitra - buy levitra online cheap
28.08.10 - 15:18
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
buy cialis professional - buy cialis buy klonopin online no prescription - buy klonopin online no prescription buy ativan without prescription - buy ativan online buy ambien without a prescription - buy ambien online without prescription cialis - buy cialis without prescription valium - cheap valium generic xanax - buy xanax buy phentermine diet pills - buy phentermine valium - generic valium buy levitra canada - buy levitra without prescription
28.08.10 - 15:17
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
buy tadalafil cialis online - cheap Cialis prescriptions online cheap viagra new zealand - cheap viagra new zealand phentermine 30mg eon labs buy online - pills phentermine fear of pills tramadol method of action - order tramadol order generic fioricet 25mg - what is the pill fioricet used for is it habit forming where to buy viagra in canada - to buy viagra how cialis soft tabs - does tadalafil occur in nature can you snort xanax - alprazolam medication where to buy safely buying phentermine no prescription needed - order phentermine uk
28.08.10 - 01:04
Akord sare în apărarea lui Nelly Ciobanu
how long does cialis last - cialis does it work for everyone viagra buy - buy viagra on line phentermine capsules versus tablets - phentermine tramadol heart rate - tramadol missouri does fioricet make you itch - order fioricet without a prescription viagra how to buy - can women take viagra and hormones how fast does cialis 5mg once a day work - why the bathtubs in the cialis commercials? cheap xanax alprazolam - xanax online overnight shipping purchase phentermine online - where can i buy phentermine in florida
27.08.10 - 18:57
Mesaj:

 Back 


Interviul Saptamanei
Ivana: Tot timpul am visat să fiu un artist de genul Cesaria Evora
4 iunie 2010, 9:41 imprimare copiază link-ul Share to Facebook Share to Twitter Share to LiveJournal Share to Delicious
Tatiana Cergă sau Ivana – numele nou de scenă a interpretei,...citeste...
admin: 07.06.10 - 20:25


Dynamic Drive DHTML Scripts- DD Tab Menu Demos
Grila de emisiuni
8:00-16:00Hai la Nunta cu Dj Lauren
16:00-17:30"Nunta-RO" cu Dj Best
18:00-19:00"Cricova FM" cu Dj Kornelka
19:00-23:45"Chef" autoDj
24:00-8:00Random music

Buletinul de stiri poate fi ascultat zilnic la fiecare ora fixa. Emisiunile sunt realizate si prezentate in exclusivitate pentru postul nostru de radio de Razvan Dumitrescu.

8:00-9:00Buna dimineata tara
9:00-16:00AutoDj
16:00-18:00"Nunta-RO" cu Dj Best
18:00-8:00AutoDj

Buletinul de stiri poate fi ascultat zilnic la fiecare ora fixa. Emisiunile sunt realizate si prezentate in exclusivitate pentru postul nostru de radio de Razvan Dumitrescu.

8:00-16:00Hai la Nunta cu Dj Lauren
16:00-17:30"Nunta-RO" cu Dj Best
18:00-19:00"Cricova FM" cu Dj Kornelka
19:00-23:45"Chef" autoDj
24:00-8:00Random music

Buletinul de stiri poate fi ascultat zilnic la fiecare ora fixa. Emisiunile sunt realizate si prezentate in exclusivitate pentru postul nostru de radio de Razvan Dumitrescu.

8:00-9:00Buna dimineata tara
9:00-16:00AutoDj
16:00-18:00"Nunta-RO" cu Dj Best
18:00-8:00AutoDj

Buletinul de stiri poate fi ascultat zilnic la fiecare ora fixa. Emisiunile sunt realizate si prezentate in exclusivitate pentru postul nostru de radio de Razvan Dumitrescu.

8:00-16:00Hai la Nunta cu Dj Lauren
16:00-17:00"Nunta-RO" cu Dj Best
17:00-18:00"Nunta Extremala" cu Dj Koso
18:00-19:00"Cricova FM" cu Dj Kornelka
19:00-23:45"Chef" autoDj
24:00-8:00Random music

Buletinul de stiri poate fi ascultat zilnic la fiecare ora fixa. Emisiunile sunt realizate si prezentate in exclusivitate pentru postul nostru de radio de Razvan Dumitrescu.

8:00-9:00Buna dimineata tara
9:00-16:00AutoDj
15:00-16:00"Radio Montreal" cu Dj Lauren
16:00-18:00"Nunta-RO" cu Dj Best
18:00-8:00AutoDj

Buletinul de stiri poate fi ascultat zilnic la fiecare ora fixa. Emisiunile sunt realizate si prezentate in exclusivitate pentru postul nostru de radio de Razvan Dumitrescu.

8:00-9:00Buna dimineata tara
9:00-16:00"La vatra jocului cu AutoDj"
15:00-16:00"Radio Montreal" cu Dj Lauren
16:00-18:00"Nunta-RO" cu Dj Best
18:00-8:00AutoDj

Buletinul de stiri poate fi ascultat zilnic la fiecare ora fixa. Emisiunile sunt realizate si prezentate in exclusivitate pentru postul nostru de radio de Razvan Dumitrescu.

Dedicatii Audio

CLICK AICI

Asculta Live
Parteneri


Site-uri recomandate
Muzica Populara de Nunta
CasaMoldovei.ca
MOLDOVA-CANADA.COM
eTV-MOLDOVA
Vitalie Gutu-Blog
On-line

Winamp iTune TV Real WMV
Chat

 


Ian


Mariana Mihaila - Dulce Mama


Angelica Vee


Adrian Ursu "Jumatate eu, jumatate tu"


Sasha Lopez si Anda Adam


Discoteca se amana


SunStroke Project & Olia Tira - Run Away - Winners


Mihai Eminescu – 160 de ani de la naştere!


Vitalie Gutu - Selectii din Blog


Cornel Josan - Bilantul anului 2009

Discutati subiectul pe forum  >>>